Căutam de mult timp echipament de ciclism pentru copii, dar fie n-am găsit, fie am găsit la nişte preţuri mult prea mari pentru bugetul nostru. Nu înţeleg de ce pentru adulţi găseşti o grămadă de variante, iar pentru copii doar câteva modele, care în România sunt foarte, foarte scumpe.
Spre exemplu, la Decathlon, magazin către care m-am îndreptat de multe ori pentru preţurile mici la mărcile proprii, găseşti pantaloni de ciclism pentru copii la preţuri între 39 şi 75 de lei, iar un tricou de ciclism pentru copii costă 95 de lei, marca BTwin. Cam mult pentru gustul meu.
Am găsit pe SportsDirect.com ceva care ne-a mulţumit, atât din punct de vedere al preţului, cât şi din punct de vedere al calităţii. Vlăduţ s-a ales cu un tricou special pentru ciclism şi cu nişte pantaloni, evident cu burete între picioare, să nu-l doară funduleţul când mergem la Rocket Bike Fest sau la Zimbrăria Neagră XC.
Pantalonii au costat 6 euro (detalii produs aici), iar tricoul 5,51 euro (detalii produs aici). Practic, pe ambele am plătit 51,7 lei.
Vlăduţ are cinci ani şi jumătate, iar tricoul îi este puţin cam mare, mai ales în condiţiile în care cea mai mică măsură este pentru 7-8 ani, dar nu considerăm că acest lucru este o problemă, pentru că îl va purta şi la anul (şi cred că şi peste doi ani).
Sportsdirect.com are o ofertă interesantă la categoria echipament de ciclism pentru copii, pe care vă invit s-o studiaţi pe îndelete. Urmaţi linkul.
SportsDirect.com este unul dintre cei mai mari retaileri de outlet din UK şi sunt cât se poate de serioşi în ceea ce priveşte comenzile. Eu nu am avut nicio problemă până acum. Costul transportului pentru o comandă pornește de la 15 euro (pentru România) și poate crește în funcție de criterii cum ar fi greutatea, prețul total al comenzii, numărul de colete. Dacă vă strângeţi mai mulţi la o comandă, să zicem trei, patru, o să vină de fiecare în jur de 4-5 euro.
Mai multe detalii despre tarifele aplicate de SportsDirect.com puteţi citi în secţiunea dedicată.
Dacă aveţi întrebări vă invit să publicaţi un comentariu.
Acum, dacă tot ai menționat de bikewear, m-am uitat. Un tricou este 150 de lei, prea scump pentru bugetul meu, mult, mult prea scump. Am fost foarte mulțumit de calitatea produselor cumpărate de pe SportsDirect.com. Raportul calitate/preț este foarte bun.
Sporsdirect vand in general marci ieftine de calitate indoielnica. Articolul suna mai degraba a publicitate pentru siteul respectiv. Te-ai uitat si pe bikewear.ro? Sunt putin mai scumpe insa calitate italiana.
Ah, ce idee buna! Multumesc pentru recomandare, Cezar, baietelul meu de 7 ani, sigur se va bucura cand o sa vada ce i-am cumparat! 🙂