Au trecut aproape trei săptămâni de când am participat la concursul de triatlon Fără Asfalt, locul 1 în preferințele mele în topul celor mai frumoase competiții de triatlon offroad din România. Dacă îți place triatlonul și nu ai participat până acum la Fără Asfalt, trece acest concurs pe lista scurtă a competițiilor la care vei concura în 2018, crede-mă, vei avea parte de o atmosferă magică.

Am participat la acest concurs alături de aproximativ 700 de concurenți, iar 170 dintre ei s-au aflat la primul lor triatlon. Frumos.

Pentru mine, emoţiile au fost duble anul acesta, pentru că a doua zi după concursul de triatlon a avut loc cel de aquatlon pentru copii, la care îi înscrisesem pe Vlăduț și Natalia.

Relaxat la înot, agitat la bicicletă, epuizat la alergare

Încep cu sfârșitul: am trecut linia de finish în prima treime în clasamentul general de la Fără Asfalt 2017, după  02:29:34, timp care mi-a adus locul 95 din 322 de participanţi şi locul 28 din 81 la categoria de vârstă 35-39 de ani. Sunt mulțumit de acest rezultat, îmi pare rău că nu am fost mai antrenat pentru proba de alergare, unde am suferit cel mai mult. Anul acesta am cam lăsat deoparte alergarea, la început din cauza unor accidentări, pe urmă pentru că am fost lipsit de motivație (pe care încă nu mi-am regăsit-o).

Proba de înot

Fără Asfalt 2017 a fost primul meu concurs de triatlon în care am înotat cu un costum de neopren. Cine mi-a citit articolele etichetate cu “Jurnal de înot” ştie că am primit de la Tyr România un super costum de neopren, cu  nume războinic: Huricane. Îl testasem doar în bazin, nu ştiam cum mă voi simţi în el în ape deschise, eram neliniștit. L-am probat însă și în mare, cu o zi înainte de concurs și m-am mai calmat. Nu mi-a mai luat 20 de minute să-l îmbrac :), m-am simţit lejer în el și, cel mai important, respiram normal cu el pe mine, fără să simt nicio presiune.

Fără Asfalt a avut anul acesta startul de pe plajă, unde se afla și primul punct de cronometrare. Cursa începea efectiv în momentul în care fiecare participant trecea prin dreptul senzorului, iar pentru ca poziţionarea la start să fie cât mai relevantă, organizatorii au împărţit concurenţii în trei categorii: cu căşti verzi, galbene şi portocalii. În prima categorie intrau înotătorii cei mai rapizi, în cea de-a doua cei intermediari, iar în cea de-a treia începătorii.

A fost o măsură logică, pe care o apreciez şi care poate fi îmbunătăţită la ediţiile viitoare. Anul acesta, alegerea culorii a rămas la latitudinea concurenţilor și, cum românii au o părere foarte bună despre ei, majoritatea aveau căşti verzi la start :).

Eu mi-am ales cască galbenă. La proba de înot m-am clasat pe locul 100 din 325 de participanți la proba de triatlon individual.

La distanță de trei săptămâni de la concurs avem de toate, filme și fotografii. Mai jos sunt imagini video filmate cu drona, in timpul probei de înot.

Am înotat, lung, fără să mă grăbesc și chiar dacă am încasat câteva palme pe spate şi în cap, nu m-am panicat. Costumul de neopren e ca un caiac, te ţine la suprafaţă şi împotriva voinţei tale. Am schimbat de câteva ori pe bras ca să văd mai bine balizele, dar n-am suficientă experiență astfel încât să înaintez pe trasa ideală, am înotat în plus 100 de metri, cel puţin aşa spune Garminul meu.

Aş fi putut înota ceva mai în forţă, dar n-am vrut să epuizat din apă. Am terminat proba de înot super relaxat, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată – cred că aveam pulsul undeva pe la 120 bpm. Iar pentru asta trebuie să le mulţumesc celor de la Seven Sport Club, alături de care m-am antrenat de două ori pe săptămână la înot în ultimele şase luni. Mi-au prins bine antrenamentele conduse de Flory Buga, a meritat să sufăr în bazin și să-mi fie ușor la concurs. Apropos de asta, Gabi Szabo spunea într-un interviu că cele mai grele erau antrenamentele, nu competițiile. La antrenamente își dădea sufletul, iar la concursuri se ducea relaxată, nu trebuia decât să culeagă roadele muncii, era relaxată și sigură pe ea că va câștiga.

Am ieşit din apă după 22 de minute şi 32 de secunde.

Proba de bicicletă

Anul acesta am prins o vreme ideală. Apa mării a fost caldă, cred că avea în jur de 20-21 de grade, și n-a căzut niciun strop de ploaie, traseul de bicicletă fiind super uscat și super rapid. L-am și testat înainte de concurs, alături de câțiva colegi de la Seven Sport Club.

M-am ales și cu o pană, din cauza faptului că aveam roțile prea umflate, iar pe o coborâre abruptă cu pietriș a plesnit camera de pe spate. Am vulcanizat-o acolo, pe loc, și am constatat că aveam în roată câteva pietricele minuscule, rămase probabil de la Prima Evadare. Proababil că una dintre ele mi-a înțepat camera. În orice caz, mi-am învățat lecția, la concurs am lăsat roțile mai moi, pe la 2,5 atmosfere. Și n-am mai făcut pană.

Am tras cât am putut de mine pe traseul de bicicletă. N-am depășit prea mulți concurenți și mi-a fost greu pe urcări, norocul meu că au fost puține.

Am încheiat această probă după 01:22:02, reușind să mai urc câteva poziții în clasament (89 din 325).

Alergarea

La alergare am fost praf și pulbere. La Fără Asfalt proba de alergare este oricum foarte grea, chiar dacă ești antrenat. Alergi pe nisip din 2Mai până în Vama Veche, trebuie să sari peste bolovani și stânci, terenul este instabil, iar soarele devine tot mai arzător.

Am fost ca un zombie, cu privirea în pământ, sleit de puteri și însetat. După 39 de minute calvarul meu a luat sfârșit.

Ce am de îmbunătățit pentru 2018:

• Alergarea. Nu poți să alergi din amintiri, nu la Fără Asfalt. Aici îți trebuie condiție fizică foarte bună, multe antrenamente cardio, altfel ești zombie la ultima probă.
• Greutatea. Am intrat în concurs cu 99 kg și am suferit la proba de bicicletă și la proba de alergare.

Luptă dură la proba de aquatlon pentru copii

Concursul de aquatlon pentru copii mi-a ridicat serios pulsul. Cine e părinte știe de ce.

A fost înghesuială mare la concursul pentru cei mici. Au fost două starturi diferite: mai întâi au pornit cei mici, cu vârste cuprinse între 7 și +9 ani, iar mai apoi cei mari, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. La primul start, unde au fost incluși și copiii mei, au fost 61 de concurenți, la al doilea start au fost 112.

Cei mici au avut de înotat 50 de metri în mare, pe o rută paralelă cu țărmul, între două balize poziționate la câțiva metri de mal. După ce ieșeau din apă intrau într-o zonă de tranziție, iar mai apoi aveau de alergat 400 de metri pe nisip.

Startul a fost cam haotic, pentru că nu s-a pornit dintr-un grup compact. Copiii erau răsfirați când a pornit concursul, motiv pentru care unii ajunseseră aproape la jumătatea distanței, iar alții nu luaseră încă startul.

Ar fi fost mai nimerit un start separat, fete/băieți, pentru condiții egale de participare. Natalia mi-a spus că nu avea pe unde să înoate, spre exemplu, pentru că în fața ei erau mulți copii care efectiv mergeau prin apă, nu înotau.

Vlăduț a fost mai bătăios în apă, a dat din coate, și-a făcut loc și, spre surprinderea mea, a ieșit din apă printre primii 10-15 concurenți. Mi-a plăcut că nu s-a menajat la alergare și a tras de el până la epuizare. S-a clasat pe locul 16 din 61 de copii și pe locul 8 din 18 la categoria M9+.

Natalia a ieșit din apă în urma lui Vlăduț și, așa cum mă așteptam, a recuperat prin alergare multe poziții pierdute la proba de înot. S-a clasat pe locul 3 la categoria ei de vârstă F7-8 ani și a avut cea mai rapidă probă de alergare din concurs (la fete). Ar fi putut ieși pe locul 2 dacă nu ar fi încetinit obstrucționată de alți concurenți opriți chiar lângă linia de finish, unde organizatorii le ofereau medaliile.

Toții copii care au participat la proba de aquatlon au primit un tricou foarte drăguț, ca cel cu care este îmbrăcată Natalia, medalie de finisher și un cadou secial, un ghiozdan haios, perfect pentru școală.

Înscrierea copiilor la acest concurs a fost gratuită!

Copiii au spus că vor și anul viitor la Fără Asfalt, la fel și eu, așa că vom spune prezent și în 2018, când ne vom întoarce și mai antrenați, și mai  motivați și plini de voie bună.