Herbalife Triathlon Buftea 2014: Impresii, depresii şi expresii

Herbalife Triathlon Buftea – Prolog

În ultimele trei săptămâni am paticipat la trei concusuri de triatlon. E prea mult pentru mine, pentru că nu sunt sportiv profesionist şi nu am în arsenal rutina antrenamentelor făcute după un plan bine stabilit. La toate cele trei concursuri am participat la proba olimpică care înseamnă, în general, 1.500 metri de înot, 40 km ciclism şi 10 km alergare.

La Mogoşoaia Triathlon Offroad am avut parte de mult noroi la proba de ciclism, la Fără Asfalt, unde proba de ciclism a fost tot offroad, am avut parte de vreme perfectă, cu o probă de alergare extrem de dificilă. La cel de-al treilea concurs de triatlon la care am participat, chiar sâmbăta trecută, Herbalife Triathlon Buftea, proba de ciclism s-a desfăşurat pe şosea, iar Alex Ciocan, country manager Rose Bikes în România, m-a ajutat cu o bicicletă trăznet, din carbon, de numai 7 kg, pe care am şi botezat-o Furia Neagră.

La Mogoşoaia am obţinut locul 27 din 72 la individual masculin şi locul 13 din 34 la categoria 30-39 de ani, iar la Fără Asfalt m-am clasat pe locul 60 din 325 în clasamentul general şi pe locul 15 din 86 la categoria mea de vârstă.

La Herbalife Triathlon Buftea ţinteam să mă clasez în primii 10 la categoria mea de vârstă.

Înot în lacul Buftea

Nu sunt genul care se panichează când aude că trebuie să înoate într-un lac, aşa cum o fac majoritatea “orăşenilor”, speriaţi să nu prindă vreo bubiţă. Şi, oricum, lacul Buftea s-a prezentat, cel puţin în ziua concursului, chiar curat, curat.  Păi îmi aduc aminte când am înotat în Herăstrău, în 2011, la un concurs de triatlon organizat de clubul Olimpia, iar apa avea un puternic miros de baltă impregnat cu ceva care-ţi întorcea stomacul pe dos! Nici măcar atunci nu m-am gândit că m-aş putea alege cu vreo boală de piele.

La Buftea, apa a fost super caldă, peste 25 de grade, motiv pentru care organizatorii au luat decizia să nu permită înotul în costum de neopren.

De data asta nu mi s-au mai aburit ochelarii, pentru că am folosit o metodă testată cu succes de înotători mult mai buni decât mine. Pe suprafaţa lentilelor trebuie aplicată o peliculă subţire de…scuipat, care împiedică aburirea lentilelor. Eu dădeam cu limba pe lentile înainte, dar nu, mi s-a spus că trebuie să fiu mult mai generos, ceea ce am şi făcut şi, vă jur, nu s-au mai aburit deloc!

Am înotat relaxat, fără presiune, într-un ritm care să-mi permită să respir şi să mă păstreze fresh pentru proba a doua, de ciclism, unde aveam să zbor cu Furia Neagră. Am înotat cei 1.500 de metri în 30 de minute şi 13 secunde.

Mă declar uimit faţă de acest timp, mai ales că nu-i chiar dublu faţă de cât fac în mod obişnuit când mă compar cu cel care câştigă concursul. Alex Diaconu, care a câştigat Herbalife Triathlon Buftea, a ieşit din apă după aproape 19 minute, deci cu doar 11 minute înaintea mea :).

Marea ţeapă de la proba de ciclism

În seara de dinaintea concursului, când m-am dus la sediul Herbalife să-mi ridic kitul de participare, l-am ascultat puţin pe Tudor Buţu, care explica regulile evenimentului în cadrul unei şedinţe tehnice. N-am stat mult acolo, dar am prins partea în care spunea că va trebui să ne numărăm singuri buclclele de la ciclism, în număr de şase la proba olimpică, dar că va exista cineva, la un calculator, care ne va putea spune, dacă vom fi ameţiţi, la a câta tură suntem.

N-aş fi crezut că voi ajunge chiar eu în această situaţie, dar în loc de şase ture am făcut şapte. Terminasem bucla a şasea, dar nu eram sigur de acest lucru, motiv pentru care m-am oprit şi am cerut informaţii suplimentare operatorului de la calculator, o doamnă. I-am spus că nu sunt sigur la a câta tură sunt, s-a uitat la numărul meu de concurs şi m-a informat, cu o voce sigură, că trebuie să mai dau una. Nu mai trebuia, iar cum prostia se plăteşte, la timpul final mi s-au mai adăugat 00:15:14.

Furia Neagră şi-a făcut treaba! La cele 94 de kg ale mele am reuşit, în cei aproape 48 de km pe care i-am parcurs (şase în plus, ca boul), o medie de 32.5 km/h. Sunt foarte mulţumit de această cifră, mai ales că traseul a fost fragmentat în bucle, a bătut vântul destul de puternic şi nu am pedalat nici la plasă.

Tot la ciclism am reuşit o performanţă de care sunt foarte mândru şi care îmi dă încredere în faptul că voi reuşi să-l bat pe Alex Ciocan la întrecerea la care l-am provocat cu ceva timp în urmă. La un moment dat, în timpul probei de ciclism, Alex m-a depăşit. Avea viteză foarte mare, spre 45 km/h, cred, şi m-am luat imediat după el, cu intenţia de a sta în roata lui şi de a fi tras, aşa cum fac meseriaşii în Turul Franţei. Ce distanţă credeţi că am reuşit să stau în roata lui Alex Ciocan? 500 de metri! Păi nu sunt tare! 🙂

Iute ca vântul la alergare

În timp ce eram pe bicicletă, spre sfârşitul probei, mă întrebam dacă voi mai fi în stare să şi alerg, mai ales că aveam amintiri proaspete legate de neputinţa pe care am simţit-o la Fără Asfalt. Am putut şi am făcut-o chiar bine. Proba de alergare n-a avut 10 km, ci 7,88, cel puţin atât mi-a arătat mie Garminul şi am alergat această distanţă în 00:37:59, în condiţiile în care am avut parte şi de urcări, dar mai ales în condiţiile în care veneam după două probe grele, care-mi goliseră cea mai mare parte din energie. Acum stau şi mă întreb dacă n-aş fi reuşit să alerg şi mai iute decât am făcut-o dacă nu făceam 6 km în plus la bicicletă. Probabil că aş fi scos două, trei minute.

M-am simţit excelent la alergare, respiraţia a fost în limite normale, n-am avut crampe (eram îndopat cu magneziu) şi am reuşit să accelerez acolo unde terenul mi-a permis-o. Viteza maximă pe care am avut-o în această alergare a fost 3:46 min/km, iar cel mai rapid kilometru a fost 4m:38s.

Am calculat, dacă n-aş fi făcut tura în plus la bicicletă, m-aş fi clasat pe locul 9 la categorie şi pe locul 20 la general. Aşa, pentru că am avut memoria unui peşte care trăieşte doar o zi, m-am clasat pe locul 14 din 24 la categoria 35-39 de ani şi pe locul 47 din 81 în clasamentul general.

Per total, mă declar mulţumit de prestaţia pe care am avut-o la Herbalife Triathlon Buftea şi, dacă voi mai reuşi să dau jos măcar 5 kg până la toamnă, mi-am promis că-i voi rupe la triatlonul de la Mamaia. Pe toţi! 🙂

De ce vor ajunge în rai organizatorii

Tudor Buţu şi Cosmin Rogoveanu, de la Pegas Triatlon Club, care a organizat Herbalife Triathlon Buftea, vor ajunge în rai pentru un motiv extrem de simplu. Eu sunt unul dintre cei mai puţin pretenţioşi concurenţi. Nu mă plâng de micile scăpări ale organizatorilor, nu arunc cu pietre, nu sunt cârcotaş. Sunt uşor de mulţumit.

În cazul Herbalife Triathlon Buftea, pe mine, concurentul Emilian Nedelcu, m-a dat peste cap, pozitiv, o singură chestie: PEPENII! Doamne Dumnezeule, au fost atât de buni, atât de dulci, atât de zemoşi, atât de fără sâmburi, atât de bineveniţi, iar eu eram atât de însetat, atât de obosit, atât de dezhidratat, încât am avut impresia că am ajuns în RAI! Vorbesc serios! Şi am primit nişte felii nenică, mari cât casa!

Dacă aceste rânduri sunt citite şi de alţi organizatori de concursuri, aflaţi de la cel mai mare mâncăcios care există pe acest pământ, nimic nu se compară cu PEPENII după un concurs! Ce mere, ce banane, ce glucoză, ce energizant! VREAU PEPENI! Pentru asta, încă o dată, jos pălăria pentru Tudor Buţu şi Cosmin Rogoveanu. PEPENII mi-ai mers direct la inimă. ŞI mi-am adus aminte că şi la triatlonul de la Braşov, unde am fost tare chinuit, aţi procedat la fel, aţi oferit un ditamai camionul de pepeni tuturor concurenţilor şi însoţitorilor lor!