Hypersport a  vânndut 600 de biciclete în  2010, a declarat pentru Biciclistul.ro Cosmin Nae, proprietarul magazinului.

Hypersport a obţinut anul trecut o cifră  de afaceri de peste 400.000 de euro, iar cele mai bine  vândute  biciclete au fost mountain  bike-urile.

Principalii producători de  la care vinde Hypersport biciclete sunt Cube, Kona, Ideal, Giant, Dahon.

Provocările din 2011,  spune Cosmin Nae, vor fi menţinerea marjelor,  pentru că vor exista  jucători care vor ataca în preţ, neavând alţi diferenţiatori sau alte idei, dar şi atacul comerţului  online european, unde se lucrează cu alte volume şi alte posibilităţi de discount.

Ultima  idee mi se pare foarte interesantă. Eu n-am auzit până acum de intenţia vreunui retailer online din afară de a intra pe piaţa locală de biciclete, dar cum  vi s-ar părea să-şi deschidă  reprezentanţă în România Chainreactioncycles.com?

Hypersport a fost  nevoit să închidă unul dintre cele două magazine pe care le deţinea. În prezent Hypersport are un singur magazin de 115 metri pătraţi şi 8 angajaţi, printre care se regăsesc inclusiv colaboratorii.

Mulţi dintre voi au auzit de Hypersport datorită evenimentelor pe care le organizează împreună cu Giant, evenimente pe care le puteţi  regăsi în calendarul Biciclistul.ro.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.