Foto: Cyclocross Magazine

România nu va avea niciun reprezentant la Campionatul European de Ciclocros din Cehia, ce va avea loc duminica viitoare, pentru că sportivii români nu au fost înscriși în cadrul competiției de către Federația Română de Ciclism.

Pentru titlul european se vor bate sportivi din Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxembourg, Olanda, Polonia, Slovacia și Suedia, dar nu și din România.

Motivul pentru care Federația Română de Ciclism nu i-a înscris pe cicliștii români la europene este birocratic, din câte am înțeles eu (e vorba de o datorie comercială, vezi mai jos), dar unii sportivi s-au revoltat.

Timotei Păcurar s-a pregătit în mod special pentru acest concurs, și-a cumpărat încă o bicicletă, de rezervă (aşa cere regulamentul european) şi ar fi fost dispus să-şi plătească el deplasarea şi cazarea la europene.

Weekendul ce tocmai a trecut a obținut locul doi în Cupa României la ciclocross şi locul 3 în Cupa Ungariei. Revoltat, și-a scris oful pe Facebook.

S-au încins spiritele şi a primit mai multe răspunsuri din partea oficialilor Federației Române de Ciclism.

Update

Le pusesem aici, în articol, până la urmă Păcurar a şters postul de pe Facebook şi au dispărut toate. A rămas doar un printscreen cu ce a spus Răzvan Jugănaru.

Mi-am adus aminte că şi Răzvan Jugănaru a trecut printr-o situaţie similară, în 2010, când a ratat Campionatul Mondial de MTB din Germania tot din cauza birocrației.

”Am un mare regret”, scria el, ”deoarece în acest weekend trebuia să fiu prezent la Campionatele  Mondiale de Maraton  din Germania, dar înscrierea la acestea a fost trimisă prea târziu…că aşa se întâmplă  la  noi, unii se străduiesc să facă rost de bani de la sponsori pentru concursuri, iar alţii dau dovadă de indiferenţă faţă de sportivii care încearcă să ridice ştafeta ţării”.

Pentru o imagine cât mai completă, am selectat și unul dintre comentariile lui Daniel Sărdan, managerul echipei NoMad Merida CST, din care face parte și Timotei Păcurar.

Ce mi-a răspuns mie Federația Română de Ciclism

L-am sunat pe Traian Goga, care mi-a explicat contextul în care federaţia nu i-a putut înscrie anul acesta pe ciclişti la europene. În principiu, federaţia a primit bani de la minister pentru deplasarea lotului naţional în Cehia, dar aceşti bani nu au mai putut fi folosiţi în acest scop, deoarece firma Belloto a pus poprire pe conturile federaţiei, care îi datora o importantă sumă de bani. E vorba de 26.000 de euro, cu tot cu cheltuielile de executare.

Belloto avea de recuperat banii pentru echipamentele care au fost furnizate loturilor naţionale în 2014, 2015 şi 2016, ani în care Federaţia Română de Ciclism nu dispunea de finanţarea publică.

Potrivit lui Traian Goga, federaţia a plătit anul acesta o datorie de 90.000 euro către ANAF.

Chiar dacă sportivii erau pregătiţi să-şi plătească ei înşişi toate cheltuielile, Federaţia nu putea risca un control din care să reiasă că a încasat nişte bani pe are nu i-a folosit şi a cerut bani de la sportivi. Întregul interviu, mai jos:

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “Interziși la Campionatul European de Ciclocros din cauza unei datorii a Federației”
  1. Iar cei trei oficiali sunt deliciosi in penibilul lor.
    Unul spune ca nu s-a facut inscrierea pentru ca nu i-a dat un email si nu a pus mana pe telefon. Deh, asta era prin China atunci, probabil cumpara ceasuri fake pentru cei dragi si nu o fi observat corespondenta.
    Al doilea a gasit de cuviinta sa faca mistori cum ca nu era un CE pentru amatori sau ca mai sunt destui ani in care sportivii de CX sa se afirme. Probabil personajul asta mai crede ca el a fost un sportiv remarcabil pe plan mondial, desi a fost un parazit. Nota bene, la niciun CM, CE nu a facut vreun rezultat de seama, dar el crede. Ah, parca acum vreo cativa ani incerca sa puna chiar el bete in roate unui sportiv care voia sa mearga la CM pe banii lui. Imi amintesc bine?
    Al treilea spune ca cel care a sesizat problema e un sportiv slab, nedisciplinat si needucat, de asta nu merita efortul federatiei. Cel putin eu asta am inteles din haloimasul ala de cuvinte folosite gresit, greseli de ortografie si de gramatica. Ah, asta e chiar presedintele.
    In fine, altul spune ca poprirea nenoricitilor care pun bete in roate federatiei si sportivilor au facut imposibila prezenta la CE. Nenorocitii care isi vor banii dupa cativa ani. Oare cand furnizau echipament fara bani erau tot asa nenorociti? Si atunci puneau bete in roate?

    Oare faptul ca Bellotto isi cere acum banii si nu mai vor sa astepte pana la anul are legatura cu vreo iminenta implinire a unui termen de prescriptie?

  2. Goga asta chiar traieste intr-o lume paralela.
    – Nu mai are incredere in Bellotto pentru ca “intr-o relatie de afaceri”, firma a indraznit sa execute silit federatia pentru echipament furnizat in 2014, 2015, 2016!!! Totusi, suntem la final de 2017, e al patrulea an de cand s-au livrat primele echipamente.
    – El i-a spus firmei ca e de acord cu pretul!!! Daca se gandea bine si era un pic mai suparat, poate le spunea astazi ca nu e de acord cu pretul echipamentului primit in 2014 si il returna acum, folosit. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.