Notați în calendar: 2 iulie 2016, localitatea Păulești, din județul Prahova, concursul MTB Livada cu Cireși, organizat de Adrian Nițu, ciclist de performanță, împreună cu echipa MPG.
Concurenții de la segmentul Family, respectiv puștii cu vârste între 5 și 12 ani, însoțiți de adulți, dar și cei care vor o tură de agrement vor descoperi un traseu nou, de 7 kilometri, reconfigurat în proporție de 90%, cu dealuri mai blânde și mai umbrite de copaci și vegetație.
Iubitorii de viteză vor fi provocați să gonească pe traseul Scurt, de 17 km, unde vor avea loc mai multe curse competitive pentru nivelurile 3 și 4. Traseul Standard, de 34 km, este și acesta schimbat, fiind nou în procent de 50% și lungit cu 2 km.
Cel mai căutat traseu pentru nivelul ridicat de adrenalină este cel Epic, de 48 km, format din 2 ture a câte 24 km fiecare. Au fost păstrate elementele tehnice și a fost adaugată o zonă nouă, care se regăsește și la Standard. În plus, pentru a mări provocarea, pe traseul Epic există 2 challenge-uri pe sectoare Strava: cel mai bun cățărător pe “Urcare din Valea Babei” și cel mai bun coborâtor pe segmentul “Coborâre Valea Guspitei”. Challenge-urile sunt premiate cu mențiuni pe podium, respectiv riderii vor concura pentru binemeritatele laude.
Înscrierile în concurs sunt deschise până joi, 30 iunie, pe pagina dedicată de pe www.ridersclub.ro, iar pentru acces direct click aici.