Am avut o săptămână trecută foarte plină, de luni până vineri am fost cu familia la munte, iar sâmbătă și duminică am participat la Maratonul Olteniei, în prima zi la concursul de mountain bike, iar a doua zi la cel de alergare offroad.

Așteptam acest concurs cu înfrigurare, este unul dintre cele mai provocatoare evenimente sportive la care am participat în ultimii ani, m-a stors de fiecare dată și de ultima picătură de energie și mi-a întins nervii dincolo de ceea ce credeam că-mi sunt limitele. Concursul de mountain bike a fost cel mai greu la care am participat anul acesta, chiar mai epuizant decât Prima Evadare 2016.

Mountain bike direct în pâine

Pentru mine a fost a treia participare la Maratonul Olteniei și știam din experiența anilor trecuți că urcările sunt abrupte, dure și necruțătoare, iar dacă pornești neîncălzit te tai iute. Prin urmare, am ajuns la locul de start mai devreme și am pedalat aproximativ 40 de minute prin zonă. Anul acesta nu s-a mai folosit o zonă tampon ca în anii trecuți, când o mașină de poliție escorta plutonul prin oraș doi, trei kilometri, înainte de startul efectiv.

Acum s-a intrat direct în pâine, după 1,5 km pe asfalt, în ușoară urcare, a apărut monstrul, o urcare continuă și dură până pe la km 4,5. Întregul pluton parcă a intrat în nisip și au început să se audă gâfâielile și scrâșnetele schimbătoarelor de viteze. Am observat că mulți concurenți se trezeau să schimbe foile și pinioanele exact când panta era mai înclinată, când apăsau mai tare în pedale. Doar eu am văzut vreo doi care se reîntorceau către locul de start, cu lanțul rupt.

Am stat cât am putut pe bicicletă, am strâns din dinți, am împins, am tras, m-am ridicat în picioare, dar în multe zone, pur și simplu nu puteam, mă blocam și eram nevoit să fac push bike. E adevărat, când ai 100 kg e un chin orice urcare. Mi-aș fi dorit din suflet încă vreo două, trei pinioane, care să mă ajute să împing mai ușor :).

După ce s-a terminat această primă urcare, în care pulsul mi-a luat-o razna, a urmat o mică, prea scurtă coborâre, de vreo 700 de metri, după care a început din nou chinul. Am urcat, când pe bicicletă, când pe lângă ea, până pe la km 10-11. În acest punct am fost răsplătiți, a urmat o coborâre de 4 km, abruptă, vijelioasă, primejdioasă, însă pentru mine a fost o gură de oxigen. N-am căzut aici, însă am auzit că cineva și-a rupt ghidonul, după ce s-a răsturnat, și s-a ales cu ceva răni deschise. Am căzut și eu, tot pe coborâri, dar nu în viteză, ci în niște momente în care tehnica ar fi trebuit să mă ajute. N-am avut-o și m-am ales cu două salturi peste cap, cu aterizare pe spate, într-o parte. Pe moment n-am simțit nimic, dar acum, când scriu aceste rânduri, mă dor coastele la fiecare respirație.

De la km 14 până la km 20 am urcat din nou. Intrasem în modul zombie, mă uitam doar în jos, luam urcările pas cu pas, căci dacă îmi ridicam privirea și vedeam cât am de urcat mă apuca disperarea. După km 20 am avut parte de dușuri scoțiene, când coborâri, când urcări, o variație care mă ținea ocupat și concentrat.

Mai jos e un grafic cu profilul cursei. Cu verde e viteza, cu albastru altitudinea, cu roșu ritmul cardiac.

Per total mi-au ieșit 30,73 km, parcurși în 2h:40m:48s, cu ascensiune totală 1.055 m, viteză maximă 42.99 km/h, viteză medie 11.47 km/h, ritm cardiac mediu 163 și ritm cardiac maxim 183.

M-am clasat pe locul 44 din 208, în clasamentul general, și pe locul 18 din 62 la categoria mea de vârstă, 30-39 de ani. Am evoluat față de anii anteriori și îmi propun să această linie și în 2017, când vreau să iau startul cu o greutate de cel mult 80 kg. E un pariu personal, pe care sper să-l câștig.

2014 – Am terminat cursa după 2h53m, locul 23 din 81 în clasamentul general, locul 11 din 27 la categoria de vârstă 30-39 de ani.

2015 – Am terminat cursa după 2h43m, locul 19 din 127 în clasamentul general, locul 10 din 42 la categoria de vârstă 30-39 de ani.

2016 – Am terminat cursa după 2h40m, locul 44 din 208 în clasamentul general, locul 18 din 62 la categoria de vârstă 30-39 de ani.

Eram atât de frânt după ce am terminat proba de mountain bike, încât dacă cineva mi-ar fi amintit că a doua zi urma să particip la concursul de alergare i-aș fi spus că este nebun. M-a calmat însă cea mai revigorantă ședință de masaj de care am beneficiat în mod gratuit în zona de relaxare de la Maratonul Olteniei. Aveam gambele blocate, mușchii erau piatră, încleștați și îndurerați, iar ședința de masaj i-a mai calmat. În plus, în acea zi am fost la Hotel Olt, unde este un complex întreg de bazine cu apă termală, unde m-am relaxat vreo cinci ore și am făcut masaj cu jeturi de apă. Apa termală caldă m-a înmuiat și m-am întors la hotel cu mușchii piftie.

Și după ședința de masaj mi-a mers direct la inimă, dar mai ales la stomac porția de mâncare oferită de organizatori. Era caldă și gustoasă, altceva nu mi-a mai trebuit.

Alergare la ralanti

Proba de alergare a fost mult mai ușoară decât cea de mountain bike. În primul rând, distanța a fost mult mai mică, doar 10,5 km la alergare, cu ascensiune totală de 393 de metri, potrivit ceasului meu Garmin.

Mă dureau coastele la fiecare respirație, îmi simțeam picioarele grele, am lăsat-o moale, nu am forțat, motiv pentru care am parcurs cei 10,6 km (înregistrați de ceas) în 1h:09m:31s. Și culmea, deși am alergat mai slab decât anul trecut, cu mai bine de patru minute, m-am clasat mai bine, locul 8 la categorie, față de locul 10 în 2015. Am urcat cătinel și mi-am dat drumul la picioare pe coborâri. Pentru că nu a plouat, iar terenul era uscat, am folosit pantofii de alergare Brooks Glycerin, care au o talpă cramponată și m-am gândit că vor fi suficient de aderenți. Nu m-am înșelat, n-am derapat deloc și picioarele mele s-au simțit confortabil.

Am făcut o cursă decentă, dar departe de ceea ce pot eu. A doua zi m-am ales și cu o ușoară febră musculară.

Natalia a salvat onoarea familiei

Din nou, Natalia a urcat pe podium. A câștigat detașat cursa de 200 de metri și a obținut locul 1 la fete, la  categoria ei de vârstă. Anul trecut a luat locul 2, acum n-a mai avut concurență. Sunt foarte mândru de ea, e o fetiță extrem de ambițioasă și când își pune ceva în minte nu se lasă până când nu obține ceea ce și-a propus.

Am povestit despre Maratonul Olteniei și în calitate de invitat la Sport Total FM, la emisiunea Fluier Final, găzduită de Narcis Drejan. Puteți asculta înregistrarea emisiunii aici.

Ce mi-a plăcut

• Voluntarii – am înțeles că au fost peste 100 de voluntari la Maratonul Olteniei. Cei pe care i-am întâlnit eu au fost extraordinari, sincer entuziasmați, de un real ajutor, exemplari. Un mic exemplu: pe traseu erau mai multe fântâni. La una dintre ele, fără să fie organizat un punct de hidratare, doi, trei voluntari umpleau bidoane mari cu apă rece, din fântână. Nu pot să vă spun cât de minunată a fost acea apă: rece, limpede, mi-a dat putere, exact ca în poveștile tradiționale românești.
• Traseul – foarte bine marcat, n-am avut nici cel mai mic dubiu pe unde trebuie s-o iau. Asta a contat mai ales la concursul de mountain bike, prin pădure, unde era mai întuneric și unde erau coborâri în viteză.
• Logistica – s-a văzut o mare diferență față de anul trecut. Cred că s-a investit foarte multă energie și bani pentru a oferi participanților una dintre cele mai plăcute experiențe. Doar la concursurile Riders Club am văzut o organizare atât de nemțească. N-am stat la nicio coadă, mi s-a acordat atenție de parcă aș fi fost câștigătorul concursului, am văzut rezultatele imediat, pe două monitoare imense, montate chiar lângă zona de start, nota 10!
• Zona turistică – Maratonul Olteniei se află într-o zonă plină de obiective turstice, poți explora Valea Oltului, Valea Lotrului, Valea Latoriței, Transalpina, poți face trasee prin munții Parâng, munții Căpățânii, poți vizita peșteri și cascade, precum Peștera Muierii, Peștera Polovragi sau cascada Scoruș, a doua ca mărime din România. Mai sunt și o grămadă de lacuri frumoase, mai sunt băile termale, la o aruncătură de băț de Râmnicu Vâlcea, sau ștrandul și salina de la Ocnele Mari.

De îmbunătățit

• Mi-ar fi plăcut să fie mai mulți fotografi pe traseu (poate nu i-am văzut eu), iar fotografiile să fie publicate repede pe Facebook. Așa suntem noi, concurenții, vrem imediat mărturii cu noi în acțiune, să le arătăm prietenilor, să ne umflăm în pene.
• Zona de finish se afla după o întoarcere de 90 de grade din șoseaua principală. Cei care ieșeau din parc nu vedeau concurenții care se apropiau de finish și exista riscul unor accidente nedorite.

Pe anul viitor!