Maratonul Vinului, competiție MTB care a avut loc în data de 14 mai 2022, a strâns donații de peste 10.000 de lei pentru Fundația Bucuria Ajutorului din Urlați, bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea de panouri solare, pentru producerea de energie electrică.
Creată în 2012, Fundația Bucuria Ajutorului luptă pentru prevenirea abandonului școlar și excluziunea socială a copiilor aflați în dificultate, oferind servicii sociale, educaționale și psihologice unui număr de 25 de copii din zonă. Copiii vin în fiecare zi la centru, unde primesc hrănă, îmbrăcăminte și materiale școlare și sunt ajutați să-și facă temele, într-un mediu cald și prietenos creat de voluntari inimoși.
Centrul de zi al Fundației are gospodărie proprie cu livadă, gradină de legume, păsări de curte și animale (inclusiv un ponei foarte iubit de copii).
În 2018, Maratonul Vinului a contribuit la construirea foișorului din curtea centrului, iar în 2017 la acoperirea cantinei de la Fundația Bucuria Ajutorului.
În 2016, fundația a beneficiat de sprijinul Maratonul Vinului cu suma de 1.100 euro, bani care au fost folosiți la construirea unui teren de fotbal. Tot prin intermediul competiției au fost direcționați 1.600 euro în 2015, pentru utilarea cantinei, unde zilnic servesc masa copiii ce provin din familii defavorizate din orasul Urlati.
În 2014, donația Maratonul Vinului a constat într-un sistem solar performant de încălzire a apei, în valoare de 2.000 euro. Cu acest nou sistem, centrul folosește o sursă gratuită de energie regenerabilă. Mai mult decât atât, acest sistem funcționează și pe timp de iarnă. Fundația a beneficiat de sprijinul competiției MTB și în 2013, când a fost acoperit o parte din costul instalării unui acoperiș nou pentru centrul din Urlați.