Continui seria de mini interviuri pe care le-am luat celor mai valoroşi triatlonişti din România, după concursul Triathlon Challenge Mamaia 2013.
Astăzi îl avem în prim plan pe Mihai Baractaru, ocupantul locului trei la categoria Elite.
Până acum am publicat interviuri cu Ciprian Bălănescu şi Alex Diaconu.
Eşti mulţumit de rezultat?
Da, sunt mulţumit de rezultat, ţinând cont de condiţiile de la înot, care nu au fost favorabile pentru mine. Am ieşit pe locul opt din apă, la bicicletă am câştigat o poziţie şi la alergare am mai depăşit patru concurenţi.
Ai avut emoţii?
Am avut puţine, înainte de start. Dar cum s-a dat startul, toate au dispărut şi am început să mă concentrez pentru cursă.
Cum a fost cursa, în ceea ce priveşte gradul de dificultate, pe o scară de la 1 la 10?
A fost o cursă grozavă, mi-a plăcut foarte multe organizarea acestui concurs şi am văzut că au depus foarte multă muncă pentru a ieşi totul perfect. Ţin pe această cale să îi felicit pe organizatori pentru efortul depus! Iar din punctul e vedere al dificultăţii, notez concursul cu şase.
Ce ţi-a plăcut mai mult?
Din punct de vedere organizatoric, pe partea tehnică a traseului a fost totul perfect. Mi-a plăcut şi chiar aş vrea ca Vlad Stoica, organizatorul acestui eveniment, să menţină această structură şi pe viitor. Poza de finisher cu suport magnetic mi s-a părut o idee grozavă.
Care au fost cele mai dificile momente?
Finalul probei de înot, unde curenţii de apă veneau dinspre larg spre ţărm şi dinspre ţărm spre larg. Am fost situat la mijloc şi nu ştiam ce se mai întâmplă cu mine, atât de debusolat am fost.
Al doilea moment puţin critic a fost începutul alergării, obişnuit cu distanţele lungi, mi-au trebuit aproximativ 500 de metri pentru a-mi reveni şi pentru a-mi intra în ritmul de concurs, de alergare pe distanţă olimpică.
În medie, câte ore pe săptămână te antrenezi pentru fiecare dintre probe?
La înot am avut în medie două ore pe săptămînă, la bicicletă cam şase ore, iar la alergare 3-4 ore pe săptămână.
În ultima perioadă, de când m-am mutat în Bucureşti, am fost cam stresat, din cauza locului de muncă secundar şi a problemelor personale. Nu am reuşit să mă antrenez îndeajuns, aşa cum aş fi dorit. Dar în sezonul viitor voi fi într-o formă grozavă, este tot ceea ce pot să spun în momentul de faţă.