A fost un weekend de poveste pentru copiii mei, Natalia (7 ani) şi Vlăduţ (9 ani), care au alergat sâmbătă la proba de 5 km din cadrul Bucharest Fox Trail Half Marathon, la a doua lor alergare această distanţă.
Debutul pe distanţa de 5 km l-au avut în aprilie la Hot Chocolate Race, în parcul Herăstrău, care a fost cursă necompetitivă, adică fără clasament. Am alergat în familie atunci, relaxaţi, fără nicio presiune, eu alături de Natalia, iar Ioana alături de Vlăduţ. Chiar şi aşa, Natalia a reuşit atunci să ducă un ritm mediu de 06:01 min/km, pe un traseu destul de variat, cu multe întoarceri, iarbă umedă, pietriş şi mici şi dese urcări.
Sâmbătă a fost cu totul altă poveste, pentru că a alergat în regim de cursă, hotărâtă să câştige, chiar dacă ea are doar şapte ani, iar categoria de vârstă la care a fost încadrată a fost de 6-9 ani. Şi a câştigat! A scos un timp incredibil, 00:26:29, pe un traseu de 5,25 km, mai lung decât cel anunţat în mod oficial. Asta înseamnă că a avut pace mediu de 5:02/km.
Timpul Nataliei – 00:26:29 pe 5,25 km
Natalia s-a clasat pe locul 14 la nivel general, dintr-un număr total de 113 alergători care au trecut linia de finish, de la toate categoriile de vârstă, copii şi adulţi. A ieşit pe locul 5 din 60 la fete şi pe locul 1 din 8 la categoria ei de vârstă.
Eu ar fi trebuit să alerg în cursa de 21 km, dar până la urmă am ales s-o însoţesc pe Natalia pe traseu, de pe bicicletă, să mă asigur că nu se rătăceşte şi că e totul în regulă. În mod sigur nu aş fi reuşit să mă ţin după ea în alergare, pentru că în acest moment 5.45/km este tot ceea ce pot să dau eu în materie de viteză la alergare.
Cum s-a desfăşurat cursa
Natalia a luat startul din spatele plutonului de alergători, nu s-a băgat în faţă, deşi acum, văzând ce rezultat a scos, poate ar fi trebuit s-o facă. A putut să recupereze pentru că traseul i-a permis-o, a fost suficient de lat încât să poată face depăşiri fără să se obosească, dar nu întotdeauna se întâmplă aşa. De multe ori nu ai parte decât de single track, unde nu încape confortabil decât un singur alergător, iar dacă vrei să depăşeşti trebuie s-o faci pe arătură, prin bălării, lucru care te costă energie.
Prin urmare, n-a fost de la bun început la conducerea cursei. La km 1,5 încă mai avea în faţă o concurentă din categoria ei de vârstă, care părea în formă foarte bună şi care cred că este şi mult mai mare decât Natalia, cel mai probabil are deja nouă ani împliniţi. A ajuns-o cam după 2,5 km, iar depăşirea s-a făcut cu un pic de luptă între cele două. Natalia a accelerat, la fel şi concurenta ei, însă ruperea de ritm a fost susţinută, continuă, fără întrerupere. Eu am crezut că Natalia o să se rupă, era de-abia la jumătatea cursei şi ea alerga în sprint.
Sunt subiectiv, evident, pentru că sunt părintele ei, dar cred că Natalia a făcut o cursă fantastică. Sunt foarte mândru de ea şi cred că o mare parte din acest rezultat excelent i se datorează antrenorului ei de atletism, profesorul Mihăiţă Băloi, cu care Natalia se antrenează de aproape un an de zile. El i-a făcut pe copiii mei să iubească atletismul şi să vină cu plăcere la antrenamente.
Rezultatul Nataliei nu este întâmplător, atât ea, cât şi Vlăduţ sunt ocupaţi de luni până vineri: de trei ori pe săptămână fac atletism şi de două ori înot.
Vlăduţ a avut şi el o zi mare
Vlăduţ a avut şi el parte de o zi mare, chiar dacă nu a urcat pe podium. S-a clasat pe locul 4 la categoria de vârstă 6-9 ani, după ce a trecut linia de finish în 00:31:41, timp care l-a clasat pe locul 34 din 113 finisheri. A fost pe locul 23 din 53 la bărbaţi şi pe locul 4 din 9 la categoria sa de vârstă. Ar fi trebuit să fie mai rapid cu 1min42s ca să urce pe podium, pe locul trei.
Din păcate n-am apucat să văd îndeaproape şi cursa lui, pentru că n-a ţinut pasul cu Natalia, despre care ştiam amândoi că va scoate un timp mai bun decât al lui. Am înţeles că a luat şi o căzătură, pentru că s-a împiedicat de o rădăcină de copac, dar s-a ridcat şi a pornit mai departe. Era puţin supărat, după ce a terminat, dar s-a înseninat după ce i-am spus câţi concurenţi a întrecut la nivel general, ca să nu mai vorbim despre faptul că şi-a făcut un record personal pe distanţa de 5 km. Anul trecut de-abia dacă putea să alerge 2 km, şi ăia chinuiţi, iar acum e supărat că n-a ieşit pe podium. Mă bucur că-şi doreşte mai mult şi sunt sigur că va ajunge acolo, dacă îşi doreşte cu adevărat asta.
Te-ar putea interesa să citești și:
- Natalia, locul 2 la Bucharest International 10K, cursa populară (RACE VLOG)
- VIDEO: Cursă în forță pentru Natalia la ZIUA B
- Natalia a învățat să schieze în 30 de minute
- Crosul Campionii Sănătăţii 2018, Natalia a luat locul 1, Vlăduţ locul 7
- La ZIUA B cu cei mici. Natalia a câştigat locul 1!
- Maratonul Vinului 2017: Podium pentru Natalia şi Ambulanţa de Biciclete pentru mine
- Hot Chocolate Race: primul concurs de alergare de 5 km pentru Vlăduţ şi Natalia
- WinterTri Challenge și primul concurs de triatlon pentru Natalia
- Natalia pe podium la cursa copiilor, Raiffeisen Bank Bucharest Marathon!
- Natalia a câștigat RunFest 2016!
Bravo! Felicitari!
Mult sucesc Nataliei !
Fetița de pe locul doi, Teodora, nu se antrenează pentru atletism, face sărituri în apă, este legitimată la Steaua, aleargă pentru frumusețea mișcării și a competiției, încurajată de părinți!