V-am spus deja, acum a venit și comunicarea oficială pe subiect: Under Armour devine partener tehnic pentru Semimaratonul și Maratonul București 2019.
Ce am reținut din comunicatul oficial este faptul că Under Armour va furniza tricouri de alergare doar pentru două competiții, de semimaraton și maraton. În plus, scrie negru pe alb în comunicat, e vorba de anul 2019. Poate că vor să tatoneze terenul, să vadă cum sunt primite tricourile, dacă vor avea succes, urmând să decidă ulterior dacă vor continua colaborarea și în 2020.
Cursa de 10 km rămâne în afara înțelegerii dintre Bucharest RUNNING CLUB (BRC) și Under Armour.
N-am avut încă ocazia să folosesc echipamente de la Under Armour, dar sunt curios să aflu feedbackul vostru.