Predeal Forest Run 2019 - peisaj traseu

Predeal Forest Run este noutatea anului 2019 pe care organizatorii Băneasa Forest Run au pregătit-o pentru iubitorii de alergare pe munte.

Va avea loc în data de 29 iunie și propune niște trasee cel puțin provocatoare.

Un concurs ce are startul din orașul așezat la cea mai mare altitudine urbană din România nu poate oferi decât niște trasee 100% offroad. Cea mai mare parte a curselor – e vorba de trei – se vor desfășura pe potecile din pădure.

Există trei curse:

  • K14, cros de 13,5 km, cu diferență de nivel de 600 de metri, care se adresează celor care își doresc o alergare rapidă sau celor care fac primii pași în alergarea montană. Traseul K14 ajunge aproape de Susai și apoi urcă spre Clăbucet și Cabana Gârbova.

”Crosul K14 este similar ca dificultate cu cel de la EcoRun”, a declarat pentru Biciclistul.ro Theodor Manolache, organizatorul competiției.

  • K25, cursă de 24,5 km cu diferență de nivel 1.150 metri. Acest semimaraton prelungit are obiective precum Poiana Stânei Pietricica, Susai și Cabana Gârbova.

” Semimaratonul K25 este ceva mai greu decât cel de la Ciucaș, mai lung și cu diferență de nivel mai mare”, spune Theodor Manolache.

  • K39, cursă cu o distanță totală de 38,5 km, cu o diferență de nivel de 2.300 metri. Se adresează alergătorilor montani cu experiență, fiind o provocare și pentru aceștia. Acest traseu combină poteca din pădure cu golul alpin ce se regăsește în zona Vârfului Piatra Mare (1.844 metri) și Cabana Piatra Mare. K39 are un traseu ce se întinde până la ieșirea din Canionul 7 Scări, în partea stângă, și până la Clăbucetul Azugei, în partea dreaptă.

”Cred că maratonul K39 se apropie ca nivel de dificultate de cel din Piatra Craiului”, a spus Theodor Manolache.

Toate cele trei curse au primit certificarea iTRA, le puteți consulta mai jos:

”Certificarea iTRA e primul pas. Urmează să vedem dacă și câte puncte obținem pentru calificare la UTMB”, a declarat Theodor Manolache.

UTMB, acronimul de la Ultra-Trail du Mont-Blanc, este unul dintre cele mai grele și cunoscute ultramaratoane montane din lume, care a luat naștere în anul 2003.

Are loc o dată pe an, în august sau în primul weekend din septembrie. Locul de desfășurare sunt Munții Alpi, iar traseul urmează ruta din Tour de Mont Blanc, prin Franța, Italia și Elveția. UTMB are o distanță de aproximativ 171 km cu o diferență totală de nivel de 10.040 de metri. Chiar dacă strânge la start 2.500 de participanți, UTMB are criterii stricte de calificare, cu puncte pe care le poți obține la curse de trail din întreaga lume, cu doi ani înainte de cursa UTMB.

Încă una despre UTMB și gata, în 2016 și 2017 nu au terminat cursa 42, respectiv 34% dintre alergătorii care au luat startul. Să ne amintim și de super performanța românului Robert Hajnal, care în 2018 s-a clasat pe locul 2, o performanță incredibilă pentru el și pentru țara noastră!

Revenind pe Pământ, organizatorii Predeal Forest Run se așteaptă la un număr de aproximativ 700 de participanți pentru această primă ediție (s-au înscris deja 200).

Toți concurenții de la Predeal Forest Run vor primi un tricou tehnic de alergare, medalie de finisher, servicii de cronometrare, fotografii pe traseu și pasta party.

Premiile acordate în această primă ediție se ridică la 8.100 de lei.

Dacă vă bate gândul să participați la Predeal Forest Run, dar să faceți și o mică vacanță împreună cu familia, după ziua concursului puteți vizita Cascada Tamina, Canionul 7 Scări, Peștera de Gheață sau Mănăstirea Predeal.

Predeal Forest Run este o competiție organizată în parteneriat cu Primăria Orașului Predeal, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE