Foto: ahivă personală Mihai Vigariu
Muhammad Ali, poate cel mai mare boxer al tuturor timpurilor, a spus la un moment dat o chestie care mi se pare că i se aplică de perfect și lui Mihai Vigariu: ”what keeps me going is goals”.
Vigariu, care a participat anul acesta pentru prima oară în cariera lui la Ironman Kona, nu a luat pauză, ci își continuă pregătirea pe tărâm asiatic, pentru a luat startul la Ironman Malaysia, ce va avea loc în data de 17 noiembrie 2018. Aici, în Malaysia, a obținut anul trecut un slot de participare la Kona, după ce a reușit să obțină locul 3 la categoria de vârstă 30-34 de ani.
Organizatorii Ironman Malaysia au acordat în 2017 nu mai puțin de cinci sloturi de participare la Kona, la categoria de vârstă în care se afla și Mihai. Pentru 2018 au fost pregătite 50 de sloturi la nivel general, care se vor împărți în mod corespunzător tuturor categoriilor de vârstă.
”O să am o cursă mai bună decât în Hawaii”, spune Mihai.
”Am ajuns în America cu doar șase zile înainte de competiție, acum e altceva, sunt adaptat la căldură, am continuitate în antrenamente și sunt recuperat”.
Mihai s-a uitat pe lista de start, a recunoscut câteva nume și spune că va avea concurență serioasă la Ironman Malaysia.
”Trebuie să mă clasez în primii trei, ca să fiu sigur de calificarea la Kona. Sunt încrezător în propriile mele forțe, cred că voi face o cursă bună, însă nu-mi pun niciun laț la gât dacă nu iese”, a spus el.
Mihai Vigariu este al doilea român care a reușit să se califice în cel mai puternic concurs Ironman din lume. Primul a fost Mihai Baractaru, care a bifat trei participări în finala de la Kona. Știți bine, a existat și un al treilea român calificat la Kona, Andrei Dudu care, apropos, a spus că Ironman Kona a fost cel mai frumos concurs de triatlon din viața lui.
Punct și de la capăt. Secretul lui Mihai Vigariu se regăsește în abordarea pe care o are asupra pregătirii și sportului, în general. Îmi aduc aminte ce a spus anul trecut, înainte de a concura în finala mondială Ironman 70.3, din Chattanooga, Tennessee, Statele Unite:
”Cu o pregătire înţeleaptă, cu o planificare gândită strategic, cu o viziune pe termen lung şi cu o abordare atât ştiinţifică, dar şi pragmatică, se pot obţine rezultate”.
2018 a fost un an bun pentru Mihai Vigariu. I-a adus titlul de campion național de triatlon pe distanță lungă, la XMan România. A participat Kona. Și poate îi va aduce încă o dată calificarea, tot la Kona.