Acasă Etichete Ciclism

Etichetă: ciclism

Ride the Divide

Mă impresionează teribil poveştile despre voinţa omului dusă la extrem şi despre caractere puternice. O astfel de poveste este Ride the Divide, o poveste impresionantă despre una dintre cele mai dure curse de mountain bike din lume, care traversează nu mai puţin de 2.700 de mile.

Foto: Bolintin Deal

Cum spuneam în postul anterior, am fost cu cursiera la Bolintin. N-am văzut nimic spectaculos pe drum, aşa că mi-am concentrat curiozitatea fotografică în grădina de la Bolintin, unde am făcut multe macro-uri :).

Am fost 80 km pe bicicletă, Pantelimon-Bolintin-Pantelimon

Sâmbătă am fost cu bicicleta până la Bolintin Deal, unde tata merge destul de des să muncească şi să se simtă bine la o grădină cu legume. A fost ziua lui, a împlinit 74 de ani, şi m-am dus acolo să-l felicit şi să-i iau un interviu despre viaţa lui de biciclist.

Competiţie: Geiger Mountain Bike Challenge

Geiger Transilvania SRL şi Ideal Bikes organizează în data de 29 august, la Sibiu, Geiger Mountain Bike Challenge o competiţie adresată amatorilor, cu trasee care-ţi taie respiraţia, pe vârful Măgura la semimaraton şi la maraton cu urcarea până la cea mai întaltă staţiune din România: Păltiniş.

Transfăgărăşan pe cursieră, povestit de Vlad Marinescu

La cei 20 de ani ai săi, Vlad Marinescu este mult mai experimentat decât mine în ceea ce priveşte ieşirile la drum lung cu bicicleta. Alături de cursiera sa a avut parte de multe drumuri lungi şi plăcute, precum Bucureşti-Constanţa, într-o singură zi (13 ore) sau Bucureşti-Cărtişoara (14 ore). Sâmbăta care tocmai a trecut l-a găsit pe Vlad la întâlnirea anuală ciclism.ro, care a presupus şi un traseu cu bicicletele pe Transfăgărăşan. Vlad a acceptat să povestească pentru biciclistul.ro cum a fost călătoria. Pozele sunt făcute de el şi de către prietenii alături de care a fost la întâlnirea ciclism.ro.

Când ciclismul devine mai dur ca boxul

Wow! Am rămas fără cuvinte când am văzut filmuleţul de mai jos. Nu mi-am imaginat că lucrurile pot deveni atât de dure într-o astfel...

Campionatul mondial de ciclism artistic? Wow!

Nu credeam că există aşa ceva, campionat mondial de ciclism artistic, asta poate şi din cauza faptului că am peste 95 de kg şi...