Dedic acest articol şoferilor care nu fac sport deloc şi care nu pot merge 200 de metri până la magazinul de pâine fără să-şi urce posteriorul în maşină.
Dragi şoferi, vă anunţ cu o deosebită bucurie că circulaţia auto din centrul Bucureştiului va fi restricţionată atât sâmbătă, cât şi duminică, pentru că va avea loc Semimaratonul Bucureşti, la care particip şi eu cu mare plăcere.
Sâmbătă va avea loc cursa copiilor, pe Bulevardul Libertăţii, între 10.30 şi 12.30, pe trei categorii de vârstă.
Duminică va fi şi mai rău, nu veţi putea circula pe următoarea rută: Piaţa Constituţiei – Bulevardul Libertăţii – Rond Coşbuc – Bulevardul Libertăţii – Piaţa Constituţiei – Bulevardul Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bulevardul Decebal – Piaţa Hurmuzachi – Bulevardul Basarabia (până la Bulevardul Chişinău) – Stadionul Naţional Arena (cu înconjurarea stadionului) – Bulevardul Basarabia – Piaţa Hurmuzachi – Bulevardul Decebal – Piaţa Alba Iulia – Bulevardul Unirii – Piaţa Constituţiei – Bulevardul Libertăţii – Bulevardul Naţiunile Unite – Piaţa Naţiunile Unite – Splaiul Independenţei – strada Halelor (până la Bulevardul I.C. Brătianu) – Splaiul Independenţei – Calea Victoriei (până la strada Matei Millo) – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei (cu întoarcere la Pod Eroilor) – Splaiul Independenţei – Bulevardul Libertăţii – Piaţa Constituţiei.
Nu doar că nu veţi putea circula cu maşina pe acest traseu, dar şi străzile laterale, care le intersectează, vor fi blocate, între orele 06.30 – 15.00.
Pentru cei care nu s-au înscris încă la Semimaratonul Bucureşti, mai sunt locuri disponibile.