Turul Franței 2013 începe peste nouă zile și marchează un moment special: a 100-a ediție.
Vă recomand să intrați pe site-ul oficial al competiției, să urmăriți ultimele noutăți, dar și pe cyclingnews.com, care sigur va avea sesiuni de live texting.
Marea absență din Turul Franței 2013 se numește Bradley Wiggins, cel care a câștigat ediția de anul trecut și primul britanic care a reușit această performanță. În locul lui, Chris Froome va fi cel care va conduce ostilitățile din partea echipei Sky, fiind considerat de către mulți, de altfel, drept marele favorit al cursei.
Va avea însă de luptat cu adversari redutabili, precum Alberto Contador (Saxo-Tinkoff), mai hotărât ca niciodată să câștige încă un titlul din Turul Franței, Cadel Evans (BMC), “bătrânul” australian, a cărui perseverență i-a și adus un titlu, în 2011, dar și Joaquim Rodriguez (Katusha), care a demonstrat că e foarte bun în munți, iar după o absență de 12 luni, Andy Schleck (RadioSchack-Leopard) este gata să revină în frunte.
multumesc de informatii..
intrebare: cum as putea achizitiona ghidul turului Frantei, versiunea britanica? momentan pachetul este oferit de un site care il comercializeaza numai in UK..