Turul Franței 2013 continuă să surprindă. Luni s-a încheiat episodul corsican, în etapa a 3-a, desfășurată între Ajaccio, unde joacă Adrian Mutu, și Calvi.
Victoria lui Simon Gerrans (Orica GreenEdge) a fost obținută la sprint, în fața lui Peter Sagan.
Album foto cu cele mai bune cadre luate în această etapă.
Olandezul Jan Bakelants (RadioShack) și-a păstrat pentru încă o zi tricoul galben, de lider al clasamentului general.
Învingătorul etapei a fost stabilit doar la derularea foto-finish-ului, australianul având un baieu avans în fața slovacului Peter Sagan, din nou al doilea, ca și duminică. Pe locul trei a venit spaniolul Jose Joaquin Rojas (Movistar), în același timp, 3h41’24’, pe cei 145,5 km.
Cum, practic, s-a sosit cu toată lumea bună în frunte (mai puțin sprinterii precum Cavendish sau Greipel, lăsați în urmă pe cățărările de pe traseu), Jan Bakelants și-a păstrat tricoul galben, urmat la o secundã de mai mulți rutieri. Pe locul secund se află francezul Julien Simon (Sojasun), Gerrans urcând pe poziția a 3-a.
Astăzi, caravana se mută pe continent, cu o etapă la Nisa, de 25 km, contratimp pe echipe.
Off topic: Plutonul Marii Bucle a înregistrat primele două abandonuri, kazahul Andrei Kașecikin (Astana), în primii kilometri ai celei de-a 3-a etape, urmat de francezul Yoann Bagot (Cofidis), victimă a unei intoxicații alimentare.