Polonezul Rafal Majka a câştigat etapa a XI-a din Turul Franţei 2015, după ce a atacat decisiv dintr-o evadare de opt oameni şi şi-a crescut avantajul pe lunga coborâre din munţi, înainte de finish-ul pe urcarea de categoria a treia de la Cauterets.
Dan Martin a încercat, dar nu a reuşit să-l ajungă pe Majka, terminând pe locul doi, la un minut, în timp ce Emanuel Buchmann a venit al treilea.
https://youtu.be/GyXs3_j6Iv0
https://youtu.be/IKfwlZhLw8A
“Această victorie este pentru colegii mei, pentru Ivan Basso, care acum e acasă, şi pentru Daniel Bennati, care s-a accidentat astăzi”, a spus Majka. “Şi de asemenea, o dedic familiei, care a fost aproape de mine, şi soţiei mele, care-mi dă o forţă incredibilă”.
Anul trecut Majka a salvat prestaţia echipei Tinkoff-Saxo, după ce Alberto Contador a abandonat cursa.
“Turul Franţei nu s-a terminat, dar n-am venit aici pentru clasamentul general. Sunt aici ca să-l ajut pe Alberto şi vor mai fi oportunităţi. E încă un Tur lung al Franţei, mai avem încă două săptămâni, şi trebuie să luptăm pentru ca Alberto Contador să câştige Turul Franţei”.
Eu mă îndoiesc că Alberto Contador mai are şanse reale la primul loc în Turul Franţei, dar poate va reuşi să urce pe podium.
Din punctul meu de vedere, a fost o etapă plictisitoare, Chris Froome a stat cu capul la cutie, iar ceilalţi aspiranţi în clasamentul general n-au făcut decât să stea pe lângă el. N-a atacat nimeni, toţi s-au păstrat, s-au recules, s-au menajat. E bine totuşi că vom tot avea etape montane şi ceva trebuie să se întâmple, chiar dacă locul 1 e cam luat de Froome.
A încercat ceva Vincenzo Nibali, dar slab, a fost mai mult o mişcare de marketing. Contador a arătat ceva mai bine, s-a ridicat din şa, a stat numai în roata lui Froome. Poate va inventa ceva în etapele ce vor să vină, mi se pare cel mai bun tactician.