Tony Martin castiga etapa a IV-a din Turul Frantei 2015

Ciclistul german Tony Martin a câştigat etapa a IV-a din Turul Franţei şi a preluat conducerea în clasamentul general, în timp ce Chris Froome şi rivalii săi principali au ajuns în siguranţă până a sfârşitul cursei.

După trei încercări eşuate, în tot atâtea zile, Martin, care era la o secundă în spatele lui Froome, a reuşit în sfârşit să pună mâna pe tricoul galben din Turul Franţei, pentru prima oară în cariera sa, în urma unui atac solo, cu 3,2 km înainte de final. Froome şi alţii l-au lăsat să se ducă, ştiind că Martin nu este un candidat la clasamentul general, iar când s-au trezit sprinterii a fost prea târziu.

Tony Martin tricou galben Turul Frantei 2015 etapa IV

Urmăriţi ultimii kilometri din cursă şi veţi retrăi, ca şi mine, emoţia şi spectacolul pe care le-a generat Tony Martin. A câştigat entuziasmant, o lovitură de maestru! Şi să mai punem la socoteală faptul că a terminat etapa pe bicicleta unui coechipier, pentru că a lui avea pană?

Martin, care are 30 de ani şi a fost de trei ori campion mondial de contratimp, a rămas în faţă şi a câştigat cu trei secunde avans în faţa lui John Degenkolb (Giant-Alpecin), Peter Sagan (Tinkoff-Saxo), Greg van Avermaet (BMC Racing Team), Edvald Boasson Hagen (MTN-Qhubeka) şi încă 34 de ciclişti care erau în grupul urmăritor.

Cu bonusul pe care l-a primit pentru câştigarea etapei, Martin conduce acum clasamentul general cu 12 secunde în faţa lui Froome şi cu 25 de secunde în faţa americanului Tejay Van Garderen.

Etapa de astăzi, temută pentru dinţii necruţători ai sectoarelor cu pavate, a fost şi cea mai lungă, pentru cei 191 de ciclişti care au mai rămas în cursă. Toţi s-au temut de pavate, dar până la urmă pretendenţii la clasamentul general s-au descurcat ok, n-a întâmpinat niciunul probleme reale. N-a căzut niciunul dintre ei, Contador parcă a avut o problemă tehnică la bicicletă, dar a fost adus rapid în fruntea plutonului.

Vincenzo Nibali, care anul trecut şi-a construit victoria în Tur datorită unei performanţe incredibile pe pavate, a încercat în mod repetat să-l rupă rezistenţa lui Froome, dar britanicul, care s-a accidentul în Turul din 2014, a rămas tare pe poziţii.

Cel mai câştigat a rămas, evident, Froome, chiar dacă nu şi-a păstrat tricoul galben – nu asta îl interesează pe el în acest moment -, pentru că şi-a păstrat avansul pe care îl are faţă de ceilalţi contracandidaţi principali: Contador, Nibali şi Quintana. Froome are în faţa lui Contador 36 de secunde, în faţa lui Nibali 1:38, iar în faţa lui Quintana 1:56.

Miercuri urmează o etapă plată, de 189,5 km, un moment de respiro pentru zilele grele ce vor veni.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.