TDFR 2014 - stage -11

Francezul  Tony Gallopin, de la Lotto-Belisol, a  câștigat etapa a 11-a din Turul Franței, după ce  s-a desprins  când mai erau  1,5 km din etapă, reușind să câștige după ce purtase tricoul galben chiar de  ziua națională a Franței.  Pe locul doi a venit germanul John Degenkolb, iar pe trei Matteo  Trentin.

În ceea ce privește clasamentul general, a rămas neschimbat la vârf. Italianul Vincenzo Nibali, Rechinul, își păstrează tricoul galben și cele mai mari șanse să câștige acest tur. Îi are însă în  spate pe Richie Porte și pe Alejandro Valverde, care pot remonta  pe munte cele sub trei minute  pe care le au în plus față de  italian.

Clasamentul general din Turul  Franței, după etapa  a 11-a

Cu  toate că e  o raritate să vezi un  francez care câștigă o  etapă din Turul Franței – a fost mare vâlvă  și când a avut tricoul galben –  momentul etapei l-a oferit americanul Andrew Talansky care, din cauza căzăturilor pe care le-a suferit până acum în Turul  Franței, a fost la un pas să abandoneze. Avea  dureri insuportabile  la spate, a început să plângă și s-a așezat în  fund  pe marginea drumului.  Până  la urmă, printr-un efort extraordinar de voință, a continuat cursa și  a terminat-o în timpul regulamentar. Citiți  întreaga poveste aici.

l-americain-andrew-talansky-franchit-la-ligne-devant-la-voit_1677268
Americanul a ajuns la linia de finish la peste 32 de minute față de câștigător. Avea la dispoziție maximum 37 de minute, ca să nu fie descalificat.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.