Valentin Roşioară - triatlonist - tătic

Valentin  Roşioară, care a împlinit recent 35 de ani, face parte din garda veche a triatloniştilor profesionişti. Pe când era junior a fost campion naţional la înot, iar în vremea senioratului a fost campion naţional la triatlon.

Valentin Roşioară a făcut parte din centrul olimpic pentru juniori la înot în anii 1999-2001, iar în perioada 2002-2007 a fost component al lotului naţional de triatlon.

Eu l-am cunoscut prin 2010 sau 2011, când mai participa la concursuri, dar în calitate de amator. A fost primul antrenor de înot al lui Vlăduţ :), mi-a dat şi mie câteva sfaturi la un moment dat.

La un moment dat s-a lăsat de triatlon şi s-a apucat de crossfit, un sport unde faci  exerciţii funcţionale ce îţi lucrează întregul corp la intensitate ridicată şi care îţi dezvoltă întreaga musculatură.

După ce s-a blindat bine cu crosfitul, Valentin Roşioară a revenit în concursurile de triatlon şi consideră că aceasta este cea mai mare realizare a lui în 2017.

“În 2018 în doresc un podium la naţionalele de seniori”, a declarat Valentin Roşioară pentru Biciclistul.ro.

“Şi îmi doresc să nu mă accidentez şi să urmez antrenamentele pe care mi le dau Adrian Toader, Alex Ciocan şi Radu Milea”.

Roşioară vrea să participe la cele mai importante concursuri de triatlon şosea din România şi nu are nicio intenţie de a încerca şi un concurs internaţional.

Internaţional? În vacanţă, cu familia! Avem 23 de competiţii în ţară, în vara asta, de ce m-aş duce afară?”.

Consideră că mai are de lucrat la proba de ciclism, însă crede că are timp să recupereze şi mai crede că punctul său forte este echipa din care face parte, adică Steaua Triathlon Racing Team, care în sezonul 2017 a dominat categoric circuitul naţional de triatlon şosea, RTS – Bittnet Romanian Triathlon Series, mai ales prin Beres Hunor, Răzvan Ene şi George Murar, locurile 1, 2 şi 3 în clasamentul general.

“Anul ăsta trebuie să ies din apă cu George şi să alerg ca Beres”, spune el.

O întâmplare care l-a marcat

Mi s-a întâmplat anul trecut, la un concurs, când alergam lejer, fără să mă stresez. M-am uitat la ceas şi am observat însă că eram cu 3,47min/km. M-am gândit că dacă fără antrenament alerg aşa, oare cum voi alerga antrenat? Anul acesta o să-mi dau răspunsul.

Bonus, o super fotografie

De la stânga la dreapta: înotătorul Cezar Bădiţă, triatlonistul Ciprian Bălănescu, triatlonistul Valentin Roşioară

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.