The Guardian scrie de România și de ciclismul care se poate practica în munții Carpați.
Materialul la care fac referire este realizat de către Kevin Rushby, care scrie articole pe ecologie și este colaborator pentru Saturday Review.
Tipul este autorul unor cărți de călătorie, incluzând Hunting Pirate Heaven, o investigație în secolul 17 despre utopiile piraților din Oceanul Indian. Cea mai recentă carte a sa, Paradise, este o istorie a căutărilor perfecțiunii pe care le-a avut omul de-a lungul secolelor.
Am urmărit materialul lui Kevin Rushby și am tras concluzia că pe tip l-au impresionat lucrurile simple și autentice. A mers la nu știu ce mânăstire, a văzut o înmormântare, a fotografiat niște dealuri mioritce etc. Mi s-a părut cuprins de același sentiment pe care l-am trăit și eu când am fost în Grecia și când am întâlnit localnici care vindeau produse de-ale locului.
Englezul a fost în regiunea Buzău, într-o vacanță care l-a costat 455 de euro, pentru șapte zile, care a inclus transportul de la București, serviciile ghidului, bicicleta, cazarea și mâncarea și un tur la peșterile bisericești din Lopătari.
Mi se pare o mare chestie că The Guardian scrie de România și de vacanțele pe care le poți practica la noi în țară cu bicicleta. Pe pagina The Guardian văd că este recomandat inclusiv un ghid din România, Mircea Crisbasanu, căruia i se dă și numărul de telefon.
Am dat o căutare pe Google după numele lui și am aflat niște chestii interesante. Mircea Crisbasanu a fost în Olanda unde s-a specializat în Construcții, dar s-a întors în România pentru a realiza un circuit național pentru străinii pasionați de mersul pe bicicletă.
Mircea face trasee în Munții Apuseni, Valea Arieșului sau Valea Cernei. Pe timpul nopții, turiștii sunt cazați la pensiuni și în vechile conace care există în unele părți ale țării și și-au păstrat specificul tradițional.
Ambiția lui Mircea este de a construi în următorii cinci ani o rețea națională de cicloturism.