Am ajuns la jumătatea programului pe care-l urmez pentru a putea să alerg primul maraton. Puteţi vedea toate detaliile pe My ASICS. Pe scurt, am alergat 35 din cele 71 de antrenamente planificate (patru pe săptămână) şi 297,8 km din 637,8 km.

Cea mai lungă alergare pe care a avut-o până acum a avut loc duminică, când am alergat 24 de km. Am fost invitat de către Gabriel Solomon să alerg alături de angajaţii Raiffeisen pe care-i antrenează în cadrul unui program de pregătire pentru primul lor maraton – Primul Maraton – Raiffeisen Runners.

A fost plăcut să alerg alături de Gabi, care mi-a ţinut tovărăşie mai bine de 10 km. În timp ce alergam, el mă ţinea de vorbă. Eu gâfăiam, el povestea :). Mi-a fost mai uşor, astfel, să duc la bun sfârşit acest antrenament lung. În data de 2 septembrie mă aşteaptă unul şi mai lung, de 28 de km, iar pe 16 septembrie voi avea o alergare de 32 de km. Va fi ultimul antrenament de tip long run, următorul va fi chiar cursa de maraton.

Am învăţat de la Gabi câteva trucuri care-mi vor fi de ajutor. Spre exemplu, îmi ţineam trupul aplecat puţin în faţa în mod intenţionat. Citisem că este poziţia recomandată în timpul alergării. Numai că una era imaginea pe care mi-o reprezentam eu despre mine alergând şi alta era imaginea pe care o vedea Gabi :). Mi-a spus că îi dau senzaţia că mă prăvălescu şi că ar trebui să scot privirea din pământ şi să privesc la 40 de metri înainte. Astfel, se îndreaptă şi corpul şi ia o poziţie normală în timpul alergării. L-am ascultat şi parcă mi-a fost mai uşor.

Sunt în grafic şi nu mi-am pierdut entuziasmul.

 

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

One thought on “Primul maraton: Am alergat 24 km”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds