Primul maraton - antrenamente

Primul maraton - antrenamente

Am ajuns la sfârșitul lunii iulie și, cum a trecut mai bine de o lună de când am scris ultima oară despre ce fac  la antrenamente, cred că a sosit momentul să mai trag o linie intermediară.

Citește tot ce am scris despre primul maraton

Deci, cu ce să încep? În primul rând, am parcurs 21 de sesiuni de antrenament din cele 71 pe care le am de făcut. Ca număr de kilometri, am alergat 164,1 din 643,1 km.

Care va fi primul meu maraton

Am ratat o singură sesiune de antrenament, în data de 15 iulie, “scuza” mea fiind  că eram epuizat, după ce în aceeași zi am participat la Maratonul Vinului, când a fost cea mai călduroasă zi din an. Aproape cinci ore și 50 de km de mountain  biking printr-un soare năpraznic.

Citește Maratonul Vinului 2012: Agonie si infern

Bun, deci în afară de ziua în care am fost la Maratonul Vinului n-am ratat nicio sesiune de antrenament. Majoritatea sesiunilor de antrenament le-am efectuat seara, după ora 23.00, dar am avut, în general, un tonus bun și un chef de alergat acceptabil.

Au fost însă și momente în care îmi venea să renunț. Scuzele apar imediat, incredibil de repede. Ba mă durea ceva, ba eram obosit, ba era prea târziu, ba mă durea splina, ba, ba, ba. Mă bucur că am reușit să trec peste aceste momente și să mă țin de antrenament.

Pe de altă parte, nici nu am avut până acum vreun long run care să mă dea pe spate. Cel mai mare a fost de 16 km și ca să nu mă apuce plictiseala în ligheanul meu de parc (Morarilor), am decis să alerg prin oraș, să  mă pot uita la mașini, la lume și să am mereu ceva nou în fața ochilor. Chestia asta mi se pare foarte importantă la o alergare lungă, pentru că ciclicitatea mă termină psihic. Încep să adun câte ture am făcut, câte mai sunt și mă apuca disperarea. Așa, dacă știu că trebuie să ajung de la punctul A la punctul B sunt foarte liniștit.

Pe unde am alergat în oraș

La cea mai lungă alergare, de 16 km, am avut o viteză medie de 5:38 pe km. Am încercat să alerg cât mai constant și  am reușit să nu existe o diferență mai mare de 30 de secunde între kilometrii parcurși.

N-am de ce să mă plâng. Până acum nu mi se pare greu programul de antrenament, deși mă antrenez de patru ori pe săptămână. Pe de altă parte, nici nu am mai făcut altceva. Cu bicicleta merg foarte puțin, cam 4 km pe zi, până la serviciu și înapoi, iar la înot n-am mai fost deloc. Nu știu ce o să mă fac la triatlonul de la București.

În august, pe data de 5, mă așteaptă cea mai lungă alergare de până acum, de 20 km.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

5 thoughts on “Primul maraton: Sunt la o treime din program”
  1. Felicitari pentru perseverenta! De mult am zis sa intru sa-ti multumesc ca ai scris despre asics. Am decis si eu sa particip la semimaraton (am zis s-o iau incet, fiind prima competitie) si am parcurs deocamdata 15 antrenamente din 70 (am ratat unul, insa il voi recupera). Eu nu ma ghidez neaparat dupa timpii sugerati de site, ci alerg mult mai repede, si nu reusesc sa ma tin de program (adica sa alerg exact in zilele mentionate), dar, cum am zis, am ratat o singura alergare. Sincer ma ajuta enorm sa am acest program facut – nu ma pot gandi sa nu alerg sau sa alerg mai putin. Ma cam termina caldura si uneori plictiseala, si, cum ai spus si tu, se gasesc usor motive de a nu alerga sau de a alerga mai putin (ma doare umarul, sunt obosita, e tarziu, doare splina, etc), insa de fiecare data am reusit sa trec peste si sa alerg cat a fost nevoie, sau mai mult.
    La mine timpul cel mai bun a fost de 4:55, deobicei ma mentin pana in 5:10, insa abia am inceput alergarile mai lungi (12km). In general daca e mai racoare se vede clar diferenta, in rest ma termina caldura. (Apropos – ti s-a mai atras atentia: ce mentionezi tu este un timp – lap time conform Endomondo, nu viteza, aceasta fiind calculata ca distanta pe timp, nu invers).

    In orice caz, iti urez succes in continuare!

  2. Acum suntem 3 :))) Succes in continuare !
    Din nefericire eu am ratat alergarea de 20 de km programata azi. Aseara m-am intors din vacanta si obosit de pe drum n-am fost suficient de motivat sa ies. O voi recupera in cele 2 zile de pauza 🙂

    Bafta!

  3. Si eu sunt tot aproape la o treime din programul pe care l-am facut pe Asics. La mine e programata maine o alergare de 20km .

    Alerg in general prin Herastrau si pe bulevardele astea late de langa Victoriei, tot de 4 ori pe saptamana.

    Succes, abia acum incep alergarile grele 🙂

    http://my.asics.co.uk/people/69544090

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds