Jurnal de slabit - Winter TriChallenge

Jurnal de slabit - Winter TriChallenge

Iată că a venit sfârșitul lunii și timpul să trag linie și să văd ce progrese am mai făcut în lupta mea cu kilogramele.

La sfârșitul lunii ianuarie aveam 97,5 kg, iar acum, la sfârșitul lunii februarie am ajuns la 94 kg. După cum se poate observa, nu slăbesc într-un ritm galopant, dar kilogramele se duc, chiar dacă încet.

Am alergat mai puțin decât în luna ianuarie, când am avut 18 sesiuni de antrenament. În februarie am ieșit la alergat de 15 ori. Ca timp, în februarie am alergat 14 ore, 39 de minute și 33 de secunde.

Da număr de kilometri, în februarie am alergat 157 de km, spre deosebire de ianuarie când am alergat 187 de km.

Jurnal de slabit - alergare Winter TriChallenge

Ca număr de calorii, în februarie am ars 13.587 de calorii.

Mi-am îmbunătățit viteza medie de alergare. Dacă în ianuarie am avut o viteză medie de 10,13 km/h, în luna februarie viteza medie a fost 10,73 km/h. În ultimul timp, am început din ce în ce mai des să alerg sub cinci minute pe kilometru, ceea ce pentru mine este o performanță, pentru că încă simt kilogramele pe care le trag după mine.

Concursul lunii – Winter TriChallenge

Spre sfârșitul lunii, în data de 23 februarie, am participat la primul triatlon din 2013 – Winter TriChallenge, organizat de către clubul Smart Atletic. Am avut o participare onorabilă (locul 74, pe la jumătatea clasamentului), unde cel mai bine m-am simțit la alergare.

În luna martie îmi propun să dau jos 4 kg, deci să ajung la 90 de kg. Voi încerca să mențin peste 150 km alergați, dar în plus să am niște kilometri și pe bicicletă.

E greu? E greu

E greu pentru că sunt greu 🙂 Cel mai greu îmi este pentru că nu stau tocmai bine cu timpul. Toată ziua sunt la birou, pe urmă trebuie să iau copiii de la grădiniță, de care trebuie să ne ocupăm până când se culcă, în jurul orei 21.00. Astfel, ajung  să ies la alergare la ore târzii, când nu mai am niciun chef, când sunt foarte obosit și când alergarea pare o muncă sisifică.

E drept, după doi, trei kilometri încep să mă încălzesc și să-mi revin, dar până să ajung acolo îmi este cel mai greu.

Concluzia lunii

Deocamdată nu țin un regim alimentar special, doar încerc să nu mai mănânc seara. Cred cu tărie că, cel puțin în cazul meu, voi reuși să slăbesc făcând sport. Vă reamintesc că obiectivul meu pentru anul 2013 este să ajung la 80 de kg. Ar fi o mare realizare pentru mine. Voi reveni cu acest jurnal peste o lună.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

11 thoughts on “Jurnal de slăbit: A trecut și februarie, sunt în grafic”
  1. Salve.
    Din experienta mea si a altora, situatia e asa si nu prea:). Pe scurt, daca alergi suficient de repede, organismul papa in primul rand glicogeul din muschi, dar daca alergi suficient de incet, organismul papa in primul rand din grasimi. O metoda destul de buna este sa utilizezi un hr monitor si sa te mentii cu pulsul in jur de 60% din rezerva cardiaca (sunt multe pe net pe tema asta). Din cate ai povestit, un pace sub 5 aproape sigur te va duce in zona de papare a glicogenului.
    Numai bine.

  2. Salut, sunt Dan 44 ani. Cu disciplina se poate. Am decis acum 4 luni in urma acelasi lucru, sa slabesc prin sport. Start de la 96 de kilograme. Pe 15 martie am implinit 4 luni si am ajuns la 84 kg. Pe timp de iarna am inceput la sala doar pe aparate cardio iar acum alerg afara, iar sambata daca permite vremea fac ture mtb. Sunt hotarat sa merg inainte pt inca 10 kg… Nu tin un anume regim alimentar, doar “controlez” cantitatile de mancare.

  3. Glucide Lipide Proteine
    Organismul nostru este gandit (in situatie de efort) sa consume prima data glucidele si apoi sa atace lipidele. Tu vrei sa scapi de lipide. Poti sa alergi cati km vrei tu, daca tu furnizezi organismului glucide (adica combustiil) el nu o sa ajunga niciodata sa pape din lipide. Ba mai mult, organismul este destept si se obisnuieste cu efortul, in curand vei ajunge sa alergi ca sa nu te ingrasi.
    Daca obiectivul tau este slabitul, trebuie sa tratezi cauza (alimentatia si stilul de viata) si apoi sau simultan sa tratezi si efectul (adica kg in exces).

  4. Am căutat informații pe Internet și am aflat că nu-i recomandat să slăbești mai mult de maxim 1 kg pe săptămână. Asta-i limita maximă. Cred că 3 kg este o cifră corectă. Poate fi un subiect de dezbătut pe site 🙂

  5. La cate sute de kilometri alergi, 3 kg intr-o luna e putin. Ar trebui sa schimbi ceva si la alimentatie, la sucurile dulci… Sau ai transformat grasimea in muschi ? 🙂

  6. Ștefan nu pot să alerg dimineața, pentru simplul motiv că programul meu începe de la ora 06.00. Ar trebui să mă trezesc pe la 04.00 să pot alerga dimineața 🙂

  7. Ai incercat (sau iti permite programul) sa alergi dimineata la prima ora? In cazul meu pierderea de kg a fost mai mare daca alergam dimineta, la prima ora, fara a fi mancat inainte, ci doar baut o cafea tare sau un ceai negru (fara zahar). 🙂

  8. Eu am început de trei zile să alerg, cum fac, de altfel, în fiecare primăvară. Nici eu nu am un regim alimentar special, ci la fel, încerc să nu mănânc seara. Mai exact după ora 19, iar la 21 merg la alergat.

    Am început destul de încet, pentru că am mai avut probleme şi anul trecut pentru că am forţat la început după o lungă perioadă de repaus. Şi ajungeam să am dureri la genunchi sau la gleznă. Până acum am alergat câte 2 tururi de pistă, iar astăzi 3. Vreau să ajung pe sfârşitul săptămânii viitoare să alerg 2-3 km. Cum am spus, o iau încet.

    Abia aştept să văd şi eu rezultatele după prima lună, mai ales că şi mie îmi place să adun date şi să văd exact cât am alergat, în cât timp, cu ce viteză.

    Numai bine şi spor la alergat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.