Duminică am participat la primul meu concurs din seria Riders Club – Team Challenge. A fost un concurs pe echipe formate din câte doi rideri, iar partenerul meu a fost Gabriel Vasile.
Echipa Biciclistul.ro s-a clasat pe locul 19 din 59 de echipe care au luat startul la categoria noastră, nivel 3, masculin, 17 km.
La nivel individual, eu m-am clasat pe locul 21 din 123 de participanți la această categorie, după ce am parcurs 17 km în 39 de minute și 48 de secunde. Gabriel Vasile a ieșit pe 56, cu un timp de 42 de minute și 52 de secunde. A avut însă probleme pe traseu, după ce i-a căzut și lanțul, din cauza unor crengi.
La nivel total ne-am clasat onorabil, zic eu, mai ales că în acest moment – și o spun cu regret – am peste 99 de kg.
Cum a fost cursa
Startul Riders Club Team Challenge s-a dat din Băneasca, dintr-un loc care moral aparție celui mai cunoscut concurs de mountain bike din România, Prima Evadare. S-a plecat în forță și a fost ceva îmbulzeală în primii 3-4 km, până ce s-au mai rărit rândurile.
Primii 2 km au fost asfalt și acolo am reușit să depășesc vreo 10 rideri, iar pe traseu încă vreo 20. Traseul a fost extrem de bine marcat, fiecare pietricică potrivnică era vopsită în alb și o vedeai din avion.
Nu m-am oprit la punctul de alimentare (nici nu l-am văzut), pentru că 17 km este o distanță relativ mică chiar și pentru mine, un obișnuit al crampelor musculare. Cred că am băut din bidon de maximum două ori și am pedalat cât am putut eu de tare.
Mi-a plăcut traseul gândit de Răzvan Jugănaru. A avut porțiuni drepte, în care puteai accelera și puteai depăși oponenți, dar și porțiuni tehnice, cu multe viraje, unele chiar strânse. Am reușit performanța să nu fac cunoștiință cu pământul, poate și datorită faptului că nu am concurat pe o bicicletă 29er, ci pe una cu roți de 26, un Scott solid, împrumutată de la Sorin. Apropos, Sorin, mulțuesc pentru bicicletă, și-a făcut treaba cu vârf și îndesat.
Predarea ștafetei mi s-a părut interesantă. După ce treceai de poarta de finish, trebuia să continui pe bicicletă încă vreo 50 de metri, după care întorceai, te dădeai jos și alergai până la partenerul de ștafetă, care aștepta pe margine și făceai schimbul bătând palma cu el.
Organizarea a fost perfectă
Cred că MPG a găsit rețeta perfectă pentru organizarea unui concurs pentru bicicliști. Totul a fost profi, de la organizarea traseului, până la logistica de după concurs. Trebuie să iau lecții pentru viitoarea ediție a Maratonului Iepurașilor.
Totul a mers ceas, fără înghesuială, cu punctualitate, simplu. Mi-a plăcut mult cum s-au mișcat organizatorii, care au din partea mea un 10 plin.
[…] ca şi anul trecut, va avea o lungime de 17 km şi are o dificultate redusă, dar îmbină drumurile forestiere late […]