Tocmai m-am înscris la Prima Evadare 2015, cel mai mare concurs de ciclism mtb din România şi din estul Europei, unde voi pedala pe un traseu între Bucureşti şi Snagov, prin păduri şi drumuri de ţară, pe o distanţă de 55 km.
Prima Evadare este un concurs pe care nu vreau să-l ratez în niciun an, pentru că şi-a făcut loc în sufletul meu, încă de când am participat prima oară, pe o bicicletă de oraş, cu cauciucuri slick, pe ploaie şi noroi, când am făcut peste şapte ore. Este foarte bine organizat, are un traseu superb şi, cel mai important, este plat, fără diferenţe de nivel.
De aceeaşi părere cu mine au fost şi cei 2.927 de participanţi care s-au înscris anul trecut la Prima Evadare, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 73 de ani, din 29 de ţări.
Traseu uşor modificat
Anul acesta traseul va fi uşor modificat faţă de ceilalţi ani, mai ales la start. Astfel, în loc de 11 km prin pădurea Băneasa, se vor parcuge doar 6 km: startul va fi ca de obicei de la Academia de Poliție, dreapta-stânga pe Privighetorilor, stânga pe Vadul Moldovei, stânga pe Aleea Pdina, dreapta pe intrarea inițială, stânga pe traseul Skoda Velo (secțiunea „la mistreți”), se traversează câmpul, se face dreapta pe al doilea drum de asfalt, se merge înainte și se traversează centura prin același loc ca și în restul anilor, conform schiței de mai jos. Astfel, trecerea prin Băneasa va fi mai fluidă.
Pentru cei interesaţi, va avea loc şi o ieşire pentru recunoaşterea traseului, care va fi chiar sâmbăta ce vine, adică pe 18 aprilie. Dacă vreţi să participaţi, sunteţi rugaţi să completaţi un scurt formular: www.goo.gl/MUBELd
Ce aşteptări am anul acesta
Anul trecut am terminat concursul după 2h53′ şi m-am clasat pe locul 333, dar am avut parte de ceva probleme tehnice, care m-au încetinit. Mai întâi am luat o căzătură, în urma căreia s-a întâmplat ceva cu derailleur-ul din faţă (piesa aia care direcţionează lanţul pe foi, atunci când schimbi vitezele). Dacă încercam să schimb pe foaia mijlocie sau pe foaia mică derailleur-ul îmi atingea cauciucul, aşa că am fost nevoit să schimb vitezele doar din pinioane.
Pe urmă, mi s-a blocat lanţul în derailleur şi mi-a luat vreo cinci minute să-l scot de-acolo fără să-l rup.
Şi, colac peste pupăză, pe la kilometrul 25 am simţit că şaua mea o ia la vale, din cauză că se desfăcuse şurubul care o strânge. Am mers în picioare vreo cinci kilometri, fără prea mult elan, până când am găsit pe cineva care s-a oprit şi m-a ajutat.
Aşadar, la Prima Evadare 2015 îmi doresc, în primul rând, să nu mai am probleme tehnice, să nu cad, să nu fac pană şi, scopul suprem, să mă clasez în primii 100. Este un obiectiv ambiţios, dar nu imposibil de atins. În 2014, concurentul care a terminat pe poziţia 100 a avut un timp de 02:21:59 şi este chiar Bogdan Ioniţă, care a început să scrie pe Biciclistul.ro începând din acest an.