Un prieten a scris pe Facebook că de opt luni face doar dușuri cu apă rece și că iarna asta nu s-a îmbolnăvit deloc datorită lor. Mi s-a aprins îndată un beculeț și am hotărât că trebuie să încerc și eu așa ceva, mai ales după ce am citit despre beneficiile dușului cu apă rece.
Aseară s-a aprins beculețul, aseară am acționat. Am citit că pentru a avea efectul scontat, dușul cu apă rece trebuie făcut fără compromisuri, adică doar cu apă rece, nu combinat cu apă caldă.
Mi-am făcut curaj, am intrat în cadă, am pornit apa rece și am stat așa, în cumpănă, vreo două minute. Mă uitam hipnotizat la șuvoiul de apă ca un șoricel în fața șarpelui. Nu mă puteam mișca nici măcar un centimetru, simțeam suflul rece al apei și mă treceau fiorii. În cele din urmă, mi-am făcut curaj și… Doamne, Dumnezeule! Nu știam că apa furnizată în cartierul Pantelimon vine de la munte! E atât de rece încât frigul devine o caldă consolare! Te doare carnea și, contrar a ceea ce se întâmplă, simți că apa te arde!
Am început cu picioarele, pe urmă am mutat jetul pe brațe și, în cele din urmă, în timp ce scoteam niște răgete înăbușite, am turnat otrava pe abdomen și spate. Șoc și groază! Al naibii săpun s-a luat atât de greu de pe mine încât ziceai că-i râie, nu o substanță menită să mă scape de bacterii.
Printre urlete, am început să cânt de parcă aș fi fost Ouatu. De ce mi-o fi venit în minte fix bucata asta? În orice caz, chiar dacă am trecut printr-o experiență similară Gom Jabarrului, am de gând să continui experimentul.