Un om a murit duminică, la un concurs MTB organizat pe lângă Oradea – Probikers Bike Marathon.
“Accidentul s-a petrecut pe o porțiune cu grad mic de dificultate. Este o pantă lungă, cu vizibilitate bună. Acolo îi dai viteză cât poți de mult. Jozsef Diko (n.r. victima) nu s-a lovit de niciun copac. A suferit multiple leziuni interne pentru că s-a tot rotit, s-a dat peste cap”, a spus Sandor Kiss, preşedintele Asociaţiei Sportive Probikers Bihor, care a organizat concursul.
E o tragedie ce s-a întâmplat, fără îndoială. I se putea întâmpla oricui, mie, ție, oricui se dă cu bicicleta. Când ai peste 40 km/h și ești cu bicicleta pe teren offroad este de ajuns să nu fii atent o secundă și ai zburat în aer. E suficient să intri cu roata din față într-o adâncitură sau să dai peste un bolovan îndărătnic. Am luat și eu câteva căzături la viața mea în concursuri MTB, am scăpat cu bine, dar sunt conștient că-mi trece puțin glonțul pe la ureche uneori.
Lucian Oprea, care a debutat în 1975 în presa sportivă, este de părere că responsabilitatea pentru accidentul pomenit o poartă Federația Română de Ciclism. Concursul se afla în calendarul de competiții recomandat de către Federație, iar asta nu poate însemna decât “un cec in alb, o <<aprobare>> data indirect, prin crearea impresiei ca respectiva cursă se desfașoară sub egida așa-zisei federații. Atunci, nu-i așa, să răspundă!”, scrie Oprea pe blogul său.
Nu vreau să intru în amănunte despre organizarea concursului și să caut vinovați, dar cred că cea mai mare responsabilitate o avem noi, cei care ne înscriem la concursuri MTB. Semnăm o declarație, prin care ne asumăm riscurile, știm însă în ce ne băgăm? Am studiat harta traseului? Ne-am uitat la clipuri video? Am întrebat organizatorii care sunt particularitățile traseului?
Acum să fim serioși și să evităm să îl citim pe acest individ Lucian Oprea care a fost hrănit timp de 15 ani de clanul Selejan ca să scrie de bine de FRC pe vremea când se fura la greu.
El folosește orice prilej să arunce cu noroi în Federația de Ciclism pentru că s-au terminat parangheliile prin Turul României sau pe la alte evenimente.
Doar anul acesta au fost 2 decese în ciclismul profesionist. Mă mir că domnul Oprea nu a scris că este vina FRC și în acele cazuri. Ce naiba, FRC este afiliată la UCi deci clar vinovăție maximă
Nu e primul.
Cei care nu au participat la un concurs MTB pot sa isi dea parerea cat vor , sunt anumite riscuri pe care si le asuma orice participant. Este considerat un sport extrem, dar nu un sport din care se moare in conditii normale. Este normal sa se studieze foarte atent acest caz, dar in acelasi timp e important sa fie considerat un caz izolat, poate chiar primul din Romania. Daca toti vor cauta sa sanctioneze organizatorii atunci cu siguranta ca vom ajunge sa nu se mai organizeze nici un concurs in aceasta tara!