Tudor Oprea - Cehia 2016

Rămăsesem dator cu niște rezultate de la Campionatele Mondiale de MTB din Cehia, stațiunea Nove Mesto, care au avut loc în perioada 29 iunie – 3 iulie 2016.

S-au înfruntat cei mai buni cicliști de cross-country din lume, iar România a avut o participare numeroasă pentru o astfel de competiție, nu mai puțin de zece sportivi.

Cu onoare, la Elite!

La categoria Elite am avut trei concurenți, toți de la echipa Scott-Geiger: Lucian Logigan, Bogdan Duca și Tudor Oprea. Aș vrea să-i felicit pe toți trei pentru faptul că au participat la acest Campionat Mondial! Niciunul dintre ei nu a reușit să termine toate cele șase tururi, dar merită toată considerația noastră pentru faptul că ne-au reprezentat cu mândrie țara! Noi suntem datori să-i sprijinim, să-i încurajăm, să-i lăudăm, pentru că astfel susținem ciclismul românesc!

Cel mai bine clasat român de la proba de cross-country olympic a fost Tudor Oprea. El s-a clasat pe locul 79 din 99, a luptat cu onoare și i-ar mai fi trebuit un singur tur pentru a intra în clasamentul concurenților care au parcurs integral cursa. A fost un traseu extrem de tehnic, iar Tudor Oprea s-a clasat pe locul 12 din 33 în clasamentul celor care au fost ajunși din urmă.

Al doilea cel mai bine clasat român a fost Lucian Logigan, care apare în clasament pe locul 85 din 99. Bogdan Duca, celălalt român care a participat la categoria Elite, a ieșit pe locul 96 din 99.

Bravo băieți, numai voi știți ce-a fost în sufletul vostru, doar voi știți ce eforturi ați făcut să ajungeți la acest Campionat Mondial!

Ce-a spus Tudor Oprea, după cursă:

“Locul 78 astăzi la Campionatul Mondial de Mountain Bike Cross Country. Start lap + 5 ture din cele 6 programate. Timpi constanți pe tur pe unul din cele mai grele trasee pe care am concurat. Super atmosferă amplificată de numărul mare de suporteri români cărora le mulțumesc pentru susținere” (Sursa)

Tudor Oprea - Campionatul Mondial MTB Cehia
Tudor Oprea în acțiune. Foto: Traian Olinici

Rezultatele complete

Surpriză imensă la U23, avem un sportiv integralist!

Vlad Dascălu a produs o imensă surpriză la categoria U23, reușind să parcurgă toate cele cinci tururi ale competiției și să se claseze pe locul 56 din 97! Iată că se poate, ne apropiem încet, încet de marea performanță, felicitări lui Vlad, echipei lui și investitorilor care au crezut și cred în el!

Ede Molnar, celălalt român care a participat la categoria U23, a luptat brav și ne-a reprezentat țara cu onoare. I-ar mai fi trebuit două tururi să fie integralist al competiției. S-a clasat pe locul 90 din 97 și sunt sigur că a învățat o grămadă de lucruri folositoare de la acest Campionat Mondial, pe care le va pune în aplicare la următoarele competiții internaționale.

Rezultatele complete

Vezi și cum i-a încurajat pe băieți antrenorul echipei Dinamo BikeXpert Racing Team, Răzvan Jugănaru

Surpriză și la juniori!

Surprizele s-au ținut în lanț, pentru că avem și la juniori un integralist, pe Roberto Dumitru Burta! Sportivul nostru s-a clasat pe locul 71 din 92 și ne-a reaprins speranța că ciclismul românesc este pe mâini bune. Sunt impresionat, bravo!

În cursă i-am mai avut pe Attila Malnasi, locul 81 (cu un tur în minus), Vlad Lucian Păcurar (locul 84, un tur în minus), Mario Pescaru, locul 91 (două tururi în minus). Trebuie felicitați pentru că au avut curajul să ne reprezinte la o competiție de o asemenea anvergură și, da, încurajați pentru că au un potențial imens.

Rezultatele complete

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds