Ciclistul român Marius Petrache (CSA Steaua) a câștigat Turul Salonic, o cursă de șosea de două zile (24-25 septembrie), ajunsă la a cincea ediție, care a adus la start peste 80 de cicliști profesioniști profesioniști din mai multe țări.
Prima etapă, “cu deal”, cum a caracterizat-o Marius Petrache, a avut o lungime de 144 km și s-a rulat cu o viteză medie de 40 km/h.
“După ce am fost evadat solo de la km 15 până la km 60, am fost prins de un ciclist de la Borack și la km 81 am fost prinși de un grup de 10 cicliști”, spune Marius Petrache.
“De acolo a început distracția, când cei de la SP Tableware, Baku, Borak, Patra și nu numai făceau sprinturi pe toate părțile, încercând să mai scuture grupul și să se desprindă”.
Dar Petrache este omul evadărilor, iar de la km 110 a atacat din nou.
“Imediat a venit cel de la Borac, cu care am ajuns până la sosire, unde am câștigat sprintul”, povestește Marius.
Alături de Marius Petrache, pe podium au mai urcat Stevan Kinsuric (locul 2) și Dusan Kalaba (locul 3), ambii sportivi reprezentând echipa BK Borac.
În cursă au mai participat și alți români: Emil Dima (locul 11), Emanuel Stan (locul 14), Attila Malnasi (locul 20), Leonard Barbu (locul 34), Gerhard Dumitrescu (locul 37), Ionuț Sdrăilă (locul 46) și Ionuț Andrei (locul 62).
Marius Petrache, pe podium, după prima etapă.
Emanuel Stan (CS Otopeni) a câștigat locul 1 la juniori, iar Attila Malnasi (echipa națională) s-a clasat pe locul 2, la aceeași categorie.
Veștile bune de la români nu se opresc aici. Categoria Masters a fost câștigată tot de către un conațional, Andrei Bidilici.
Petrache victorios și a doua zi
A doua zi, duminică dimineață, a urmat etapa finală, un circuit de 4,5 km, prin frumosul oraș Salonic. S-a dat startul mai întâi categoriei Masters, unde Andrei Bidilici a reușit din nou un rezultat excelent, clasându-se pe locul doi, după ce a reușit să parcurgă cele opt tururi în 44m45s.
Pe urmă a urma cursa sportivilor de la Elite, câștigată tot de către Marius Petrache, care a povestit pe pagina sa de Facebook că a avut o viteză medie de 48,5 km/h. Cicliștii au avut de parcurs 10 tururi ale circuitului de 4,5 km. Petrache a parcurs cei 45 km în 49m09s!
“Și astăzi am fost în două evadări, dar până la urmă s-a sosit cu sprint la pluton, unde am reușit să câștig, cu o viteză maximă de 71,1 km/h”, a spus Marius Petrache.
La categoria juniori echipa națională a României a avut din nou o zi extraordinară. Ionuț Andrei și Raul Sînza au ocupat primele două poziții, după 49m11s!