Cred că subiectul nu a fost îndeajuns de comentat și dezbătut: încurajăm competiția între copii sau este de preferat simpla participare la un concurs sportiv? Am observat o tendință crescută în rândul organizatorilor de concursuri de a-i liniști pe copii cu următoarea placă: “Toți sunteți câștigători!”. E o promisiune oarecum disperată, făcută pentru a-i ține în loc pe copii la start, să nu se înghesuie, să iasă totul bine. Dar, evident, este o promisiune falsă, mai ales în cazul concursurilor în care există un clasament și unde se acordă premii primilor clasați.
Am mai scris că mi se pare greșită o astfel de abordare. În opinia mea, combativitatea trebuie încurajată, copilul trebuie ajutat s-o descopere. Sunt de opt ani părinte și din experiența pe care am acumulat-o alături de cei doi copii cu vârste apropiate, am ajuns la concluzia că între copii competiția este spontană și firească. Cred că prin competiție copiii se autoreglează, se afirmă, sunt ca niște instrumente în căutarea unei acordări armonioase. Un concurs sportiv este un cadru ideal pentru ca această acordare să aibă loc, motivația de a câștiga există în mod a priori în oameni.
Concursurile sunt un bun prilej de afirmare a personalității, copiii se confruntă cu senzația de singurătate și sunt forțați, în acest context, s-o gestioneze. O competiție este carantina perfectă pentru derularea acestui experiment. Mămica și tăticul nu mai sunt aproape, singurătatea îl vor determina să ia decizii. Ce va face? Îl va asculta pe prezentator, care-i spune că toată lumea este câștigătoare sau va decide singur că vrea să lupte?
Tot la un concurs sportiv copilul află ce înseamnă un scop mai înalt, dincolo de nevoile sale imediate. Învață să ignore durerea, învață să treacă peste obstacole, învață să arunce balastul.