Record mondial la ciclism la varsta de 105 ani

Puțini ajung să trăiască până la vârsta de 105, dar care sunt șansele să ajungi la această vârstă și să poți merge cu bicicleta? Și, mai mult, care sunt șansele să poți stabili și un record mondial la ciclism?

Francezul Robert Marchand, în vârstă de 105 ani, a scris miercuri o nouă pagină în istoria ciclismului mondial după ce a parcurs cu bicicleta 22,528 km într-o oră, pe un velodrom aproape de Paris.

Îmbrăcat în galben și albastru, cu numărul 105 pe spatele său, Marchand a fost aplaudat și încurajat de sute de fani pe velodromul Saint-Quentin-en-Yvelines. În 2014, pe când avea 102 ani, parcursese 26,927 km. La sfârșitul cursei, le-a spus jurnaliștilor că ar fi putut merge mai bine.

“Nu am văzut semnul care-mi spunea că mai am 10 minute din cursă”, a spus el. “Dacă l-aș fi văzut, aș fi fost mai rapid. Aș fi fost mai bun”.

Robert Marchand s-a născut în nordul Franței, în 1911, și a început să meargă pe bicicletă la vârsta de 14 ani, dar s-a apucat serios de ciclism pe la vârsta de 67.

S-a antrenat timp de șase luni pentru performanța obținută miercuri.

În 2012, pe când avea 100 de ani, a stabilit un record pentru vârsta sa, parcurgând 100 km în patru ore, 17 minute și 27 de secunde.

Marchand a fost pompier în Paris, în anii 30. După al Doilea Război Mondial s-a mutat în Venezuela, iar mai apoi, în 1950, în Canada, unde a lucrat ca tăietor de lemne. S-a întors în Franța în 1960 și a lucrat ca grădinar și vânzător de vin până în 1987.

La vârsta de 35 de ani a terminat al șaptelea în competiția Grand Prix de Nations, în 1946. Era un concurs de ciclism contratimp destinat profesioniștilor, ținut anual în Franța, începând cu anul 1932. Aceast concurs era considerat campionatul mondial neoficial de contratimp. Sunt câteva nume grele care au câștigat Grand Prix de Nations, precum Fausto Coppi, Jacques Anquetil, Bernard Hinault, Chris Boardman sau Jens Voigt.

Marchand s-a reîntors în ciclism în 1978 și a continuat să se antreneze până la frumoasa vârstă de 105 ani.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds