România a fost reprezentată de patru sportivi la Campionatul European de Triatlon pentru Tineret, ce a avut loc sâmbătă, 14 iulie, în Panevezys, Lituania. Aceştia sunt Cătălin Romaş, Erick Rogoz, Cristian Tranulea şi Ştefan Troancă.

La competiţie au luat startul 90 de sportivi din 29 de ţări. Aceştia au fost împărţiţi în trei semifinale în fiecare dintre ele luând startul câte 30 de sportivi. Pentru calificarea în finala A era nevoie de un loc între primii 10 dintr-o semifinală. A existat şi o finală B, unde au intrat 30 de triatlonişti, selecţionaţi din rândul celor care s-au clasat după locul 10 în semifinale, în funcţie de timpul obţinut. România nu a avut niciun sportiv calificat în finala A, dar în finala B au intrat Cristian Tranulea şi Erick Rogoz.

[Menţiune: am tradus termenul englezesc Youth cu Tineret. La noi se mai foloseşte şi termenul de Cadet. La categoria Youth participă sportivi cu vârste cuprinse între 15-16 ani, la categoria Juniors B se înscriu cei cu vârste între 17-18 ani, iar la Juniors C intră cei de 19 ani. Pe urmă avem categoria Under 23 şi în cele din urmă vine categoria Elite, seniorii.]

În semifinale distanţele de concurs au fost următoarele: 500 de metri înot, 11,4 km ciclism şi 3,6 km alergare.

În prima semifinală l-am avut pe Cristian Tranulea, care s-a clasat pe locul 17 din 30, după ce a trecut linia de finish în 00:39:20. Câştigătorul seriei, britanicul Daniel Slater, a terminat concursul în 00:36:45. Locul 10, ultimul care s-a calificat în finala A, a fost ocupat de spaniolul Inaki Candel Bermudo, al cărui timp total a fost 00:37:34 (rezultate detaliate).

Cristian Tranulea - foto Nicu Baicu
Cristian Tranulea – foto Nicu Baicu

În a doua semifinală au fost Ştefan Troancă (locul 20/30) şi Cătălin Romaş (locul 23/30). Cei doi au trecut linia de finish după 00:40:24, respectiv 00:41:38. Câştigătorul semifinalei a fost tot un britanic, Matthew Willis, cu timpul general de 00:36:56. Locul 10 a fost ocupat de italianul Matteo Nonino, cu timpul de 00:38:08 (rezultate detaliate)

Stefan Troanca
Ştefan Troancă
Catalin Romas
Cătălin Romaş

În a treia semifinală a participat Erick Rogoz (locul 18/30). Românul a trecut linia de finish după 00:39:17, iar câştigătorul seriei, britanicul James Chantler, după 00:36:47. Locul 10 a fost ocupat de spaniolul Angel Sanchez Carreras, care a intrat în finală cu timpul de 00:37:54.

Erick Rogoz
Erick Rogoz

În finala A, unde au participat cei mai buni 30 de triatlonişti din concurs, Marea Britanie a acaparat toate locurile de pe podium (rezultate detaliate).

Doi români în finala B

Cristian Tranulea şi Erick Rogoz au participat în finala B a Campionatului European pentru Juniori, ediţie 2017, de data aceasta pe distanţe mai scurte decât în semifinală: 300 metri înot, 8,55 km ciclism şi 2,35 km alergare.

Erick Rogoz s-a clasat pe locul 7, cu timpul general de 00:26:39, iar Cristian Tranulea pe locul 15, cu timpul general de 00:26:56. Cei doi au intrat în finala B de pe locurile 59 şi 60, din cei 90 de triatlonişti care au participat în cadrul celor trei semifinale. Rezultate detaliate.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.