Pegas Buftea Triatlon - Ciprian Balanescu - Beres Hunor
Foto: Radu Cristi. Sursa foto

Peste 350 de participanți s-au înscris până în prezent la a patra ediție a Pegas Triatlon Buftea, eveniment major din calendarul competițional și prima etapă din Circuitul Național de Triatlon Șosea, au anunţat astăzi reprezentanții Asociației Pegas Triatlon Club, organizatorul evenimentului.

“Suntem pregătiți să primim la startul triatlonului din acest an cu 20% mai mulți concurenți decăt anul trecut și, conform nivelului de înscrieri de până acum, vedem un apetit crescut pentru competiție, atât în rândul sportivilor români, dar și între participanții din afara țării”, a declarat Cosmin Rogoveanu, reprezentantul Asociației Pegas Triatlon Club.

Concursul Pegas Triatlon Buftea a fost câştigat anul trecut de către Ciprian Bălănescu, care este şi campion naţional la triatlon. El a fost urmat în clasament, la proba olimpică, de Daniel Attila şi Anton Paul. La fete a câştigat Antoanela Manac, urmată de Ana Mega şi Monika Koncz.

La proba sprint, tot anul trecut, câştigătorul a fost juniorul Filip Stan, care a fost urmat pe podium de alţi doi juniori: Matyas Lokodi şi Cristian Tranulea. La fete, primele trei clasate au fost Crina Ungureanu, Ileana Schwarz şi Alexandra Mihai.

Persoanele care doresc să se înscrie la ediția din acest an a competiției înca o mai pot face, până în data de 21 iulie, completând formularul disponibil la pagina www.triatlonbuftea.ro.

În ziua concursului, pe străzile Știrbei Vodă, Horia, Cloșca, Independenței și Aleea cu Brazi din Buftea, traficul va fi restricționat, pentru buna desfășurare a evenimentului.

Asociația Pegs Triatlon Club organizează, anual, competițiile Pegas Triatlon Buftea, Pegas Duatlon Buftea, Cozia Mountain Run și, din acest an, și Semimaratonul Orașului Buftea.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.