Mihai Baractaru 2017

Nu-i ușor să te califici în finala mondială de la Kona, competiția supremă a concursurilor Ironman. România nu a avut până acum niciun reprezentat la profesionişti, ar fi o super performanţă, dar la amatori, unde e calificarea este mai accesibilă, l-a avut trei ani la rând pe Mihai Bărăctaru.

Nici pentru amatori nu-i floare la ureche să se califice la Kona, trebuie să claseze printre primii la un concurs Ironman, la categoria lor de vârstă, pentru a avea şanse să prindă un loc în marea finală, loc pe care şi-l plătesc cu bani grei (cred că e în jur de 1.000 de dolari numai participarea).

Planul principal al lui Mihai în ultimii trei ani a fost calificarea la Kona şi obţinerea unui vârf de formă în luna octombrie. I-a reuşit, iar pentru asta merită felicitări. Asta nu e tot.

Evoluție

Mihai Bărăctaru a evoluat de când participă în finala Ironman World Championship.

La prima sa participare, în 2015, a trecut linia de finish după 10:0939. Anul următor, a scăzut timpul la 09:57:30. Anul acesta, Mihai Bărăctaru a trecut linia de finish după 09:54:35, un timp care i-a adus locul 38 din 104 participanţi la categoria 25-29 de ani şi locul 334 din 2.365 de participanţi la nivel general.

Mihai Baractaru - Ironman Kona

Am făcut calculul. Mihai Bărăctaru 2017 a fost mai bun decât Mihai Bărăctaru 2015 cu 15 minute și patru secunde. Știu cât de greu se câștigă secundele și minutele în triatlon, tocmai de aceea mi se pare de apreciat performanța sportivului nostru.

Față de anul trecut, Mihai a fost mai rapid cu două minute și 55 de secunde.

[table id=33 /]

Eu rămăsesem cu impresia că proba în care Mihai se simte cel mai bine este alergarea, însă timpii pe care i-a obținut anul acesta spun altceva. Însă, cele aproape trei minute câștigate anul acesta au venit de la proba de ciclism, nu de la alergare. Mihai 2017 a fost mai rapid cu 12 minute și 49 de secunde la proba de ciclism față de Mihai 2016. Câștigul de la bicicletă a avut un preț, la proba de alergare a fost mai lent cu 10 minute și 29 de secunde față 2016. Poate că în 2018 Mihai va reuși să găsească o cale de mijloc, astfel încât să câștige minute atât la proba de ciclism, cât și la cea de alergare.

Pentru a pregăti o cursă de Ironman la acest nivel, ai nevoie de cel puțin cinci ore de antrenament zilnic efectiv, fără să mai menționăm aici chestii adiacente, precum stretchingul sau antrenamentele de forță, care ocupă și ele timp. Mihai se antrenează în jur de 35 de ore pe săptămână.

”Trebuie să fii pregătit pentru toată suferința pe care o vei îndura de-a lungul cursei. Noi nu suntem mașinării, suntem oameni care muncim mai mult și ne cunoaștem limitele fizice și psihice puțin mai bine decât alții”, îmi spunea Mihai în septembrie 2015.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.