- Edit Vakaria a obținut medalia de argint la U23
- Robert Tămîrjan a câștigat aurul la paratriatlon PTS4
- Antrenorul Mircea Robert Gusztav a obținut bronz la amatori, categoria 45-49 ani
România a fost prezentă cu o echipă mică la Europenele de Wintertriathlon organizate în Sicilia, pe Muntele Etna. Echipa a fost compusă din antrenorul Mircea Robert Gusztav și sportivii Vakaria Edit și Robert Tămîrjan.
Primul start a fost al sportivilor și sportivelor de la Elite, unde a participat Edit Vakaria. Reprezentanta României a avut o alergare foarte buna, situându-se pe locul 3 după segmentul de alergare, în fața ei fiind numai rusoaicele Surikova și Bolkina – Campioanele Mondiale de la Cheile Gradistei la Elite, respectiv U23.
Cursa de bicicletă a fost una foarte solicitantă, din cauza zăpezii care a început să se înmoaie, bicicletele scufundându-se, pe alocuri, până la axul pedalier.
Edit a pornit la schi de pe locul cinci la elite și locul doi la U23, poziție pe care a menținut-o până la sfârșitul cursei, cu al treilea timp din concurs pe segmentul de schi, care însă nu a fost suficient pentru a urca în clasament.
Edit Vakaria a obținut medalia de argint la categoria U23 – tineret și locul 5 la Elite fete.
Tămîrjan Robert a caștigat medalia de aur la competitia de paratriatlon categoria PTS4, surclasându-l cu peste 10 minute pe sportivul de la categoria PTS5 – ce reprezintă o dizabilitate mai ușoară. Cu timpul obținut la concurs, Robert putea să caștige cu ușurință categoria lui de vârstă, la Age Group.
Și antrenorul Mircea “Robike” Robert Gusztav a participat la competiția amatorilor, în cadrul căreia a obținut medalia de bronz la categoria Age Group 45-49 si locul 6 la Open.