Răzvan Staicu - Austria Triathlon - 2017 - ciclism

Răzvan Staicu, unul dintre cei mai în formă triatloniști din România anii trecuți, a decis să spună stop definitiv ”carierei” de triatlonist.

”Nu mai practic triatlonul, nu mai am nicio dorință. Nu mă mai antrenam cu plăcere, nu mă mai regăseam. Sincer, viața e prea scurtă ca s-o petrec la antrenamente”, a declarat Răzvan Staicu pentru Biciclistul.ro.

De profesie medic stomatolog, Răzvan Staicu a devenit în 2017 recordman național pe distanța Ironman, cu timpul de 09:11:00, performanță obținută în cadrul Austria Triathlon Podersdorf (citește interviul pe care i l-am luat cu acea ocazie).

Răzvan Staicu - Austria Triathlon - 2017 - ciclism

”Mai alerg o dată sau de două ori pe săptămână și țin regim alimentar, ca să nu iau proporții la greutate”, spune Răzvan Staicu.

”Anul acesta am ieșit doar de două ori cu bicicleta”.

La un moment dat, Răzvan ajunsese la o formă extraordinară la ciclism – comparabilă cu cea a lui Alex Ciocan, fost ciclist de performanţă.

”Ieri m-am întors din concediu și a fost prima mea vacanță din ultimii 10 ani în care nu mi-am luat niciun echipament sportiv la mine, în care n-am făcut sport. Șapte zile nu mi-am refuzat nimic alimentar, am mâncat chiar și după miezul nopții”, spune Răzvan Staicu.

”Nu mă mai gândesc să mă întorc la triatlon, ba chiar nu îi mai înțeleg pe cei care se scoală dimineața devreme pentru a se antrena”.

Fără niciun regret, Răzvan Staicu își ia adio de la obiectivele de recorduri naționale, de la calificarea la Kona, de la triatlon. Nu își mai dorește să participe la nicio competiție, nici măcar la cele din România.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds