Mihai Vigariu, proaspătul recordman român la triatlon pe distanță Ironman, performanță pe care a reușit-o la Ironman Tallinn, unde a trecut linia de finish după 08:54:02, crede că se putea și mai bine.

Pentru cine nu are răbdare să urmărească întregul interviu, am extras câteva citate din conversația pe care am avut-o cu Mihai Vigariu.

”Sunt mulțumit cu rezultatul acesta”, a spus Mihai Vigariu pentru Biciclistul.ro.

”Noi am crezut că putem face 8h45min, 8h47min și în continuare cred că este posibil cu fitness-ul pe care îl am acum”.

Vigariu spune că ar fi trebuit să abordeze diferit această cursă.

”Mi-ar fi trebuit cel puțin câteva zile de adaptare la temperatura de la Tallinn”, a spus Vigariu.

Temperatura apei în ziua concursului avea 17 grade Celsius, iar afara erau 12 grade.

”După ce am ieșit din apă am simțit crampe la tălpi și gambe. Nu m-am recunoscut în prima oră pe bicicletă”.

”La bicicletă am suferit destul de mult, dar și la înot, nu mi se învârteau brațele cum știu eu că ar trebui”.

”La bicicletă, în prima oră, aveam puls ridicat, nu aveam putere…Am luat ceva cafeină ca să pot să mă activez…m-a afectat puțin temperatura mai scăzută. Pe de altă parte, nu mi-a pus niciun fel de probleme pe alergare”, a spus Mihai Vigariu.

Mihai Vigariu a concurat până acum la 10 concursul Full Ironman, iar la Tallinn a obținut cel mai bun timp.

”Nu poți să faci salturi mărețe de pe o zi pe alta”, spune Mihai Vigariu.

Ironman Malaysia, un mare test

La doar două săptămâni după ce va fi participat la Ironman Kona, Mihai Vigariu va concura la Ironman Malaysia. Este o perioadă foarte scurtă pentru recuperare, foarte scurtă pentru a reuși cifre bune în ambele concursuri. Totuși, Vigariu este încrezător și speră că va reuși calificarea pentru Kona 2020.

”O să fie interesant. O să fim mai mulți români acolo, Andrei Dudu, Marian Pletea, Alex Toma. E posibil să vină și Mihai Baractaru”.

”Nu știu cum este să alergi un Ironman la două săptămâni după un Ironman, în condiții de căldură și umiditatea, căci astea te omoară foarte mult”.

Pregătit pentru luptă la H3RO Mamaia

”Sper să vin într-o formă bună”, spune Mihai Vigariu despre H3RO by Trichallenge, care va fi campionat național la triatlon distanță semilungă.

”Mă duc să câștig acolo”.

”Sper să vină toți băieții la H3RO, pentru că așa e mult mai interactiv”.

”Vreau să tratez cursa de la Mamaia ca pe o cursă principală”, a mai spus Vigariu.

Cum se încheie sezonul 2019 pentru Mihai Vigariu

Care sunt planurile pentru acest sezon?

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE