Atleții din elită mondială se vor gândi de două ori înainte de a-l mai angaja pe Reuban Kipyego ca pacer pentru maraton, după ce kenyanul și-a depășit un pic atribuțiile și s-a dus pentru victorie.
Reuban (23 de ani) a intrat în cursa Abu Dhabi Marathon ca pacer pentru 30 km, dar spiritul său competitiv și premiul de 100.000 de dolari l-au împins înainte spre victorie.
Pentru cine nu știe, pacerii sunt alergători care țin un anumit ritm pentru favoritul/favoriții cursei, după care trag pe dreapta.
Reuban nu doar că a câștigat, cu un timp super bun – 2:04:40, dar a avut și un avans de 1:41 față de următorul clasat Joel Kemboi Kimurer, tot din Kenya.
Pe de altă parte, să fim onești și să spunem și faptul că trădarea n-a fost chiar trădare. Reuban ar fi trebuit să fie pacer pentru compatriotul său Dickson Chumba, care s-a retras din cursă după km 10, din cauza unei accidentări. Practic, a rămas fără obiectivul muncii, dezlegat de orice atribuție.
”Vreau să rămân cu picioarele pe pământ. Trebuie să fiu realist în viață. Voi lua o scurtă pauză și mă voi întoarce acasă pentru a discuta planurile mele pentru anul viitor. În mod sigur vreau să mă întorc la Abu Dhabi să-mi apar titlul”, a spus Reuban Kipyego.