Kanizsay Levente (CSM Cluj Napoca) a devenit campion național la duatlon sâmbătă, 24 octombrie, reușind să-l învingă cu o diferență de trei secunde pe Ciprian Bălănescu (CS Ride Competition), multiplu campion național la duatlon și triatlon. Locul trei a fost ocupat de către Erick Rogoz (CS Politehnica), sportiv care a câștigat categoria juniori masculin (17-19 ani).
În 2019, Kanizsay Levente a ocupat locul 4 în clasamentul general al Campionatul Național de Duatlon, organizat tot la Cheile Grădiștei, în urma lui Erick Rogoz (locul 3), Ciprian Bălănescu (locul 2) și Bogdan Damian (locul 1).
Kanizsay Levente practică la nivel de performanță atletismul, la CSU Cluj Napoca, iar pentru triatlon se antrenează cu CSM Cluj Napoca.
Rezultate notabile pentru Kanizsay Levente:
- locul 1 la categoria U23 la Campionatul Național de Duatlon 2019
- locul 1 la Seniori (Elite) la Campionatul Național de Cros Duatlon 2019
- locul 1 cu echipa la Campionatul Național de Semimaraton 2019
- locul 4 la proba de 1500m la Campionatele Naționale de Atletism
- locul 11, categoria U23 la Campionatele Europene de Cros Duatlon 2019
Top 10 sportivi în clasamentul general:
- Kanizsay Levente, 01:01:18
- Ciprian Bălănescu, 01:01:21
- Erick Rogoz, 01:01:56
- Liviu Voicu, 01:03:09
- Mihail Chindriș, 01:03:25
- Marcel Cristian Bălan, 01:04:09
- Vlad Alexandru Mateiu, 01:05:30
- Albert Stratulat, 01:05:44
- Denis-Georgian Șerban, 01:06:08
- Bogdan Adrian Păstrăv, 01:07:15
Competiția a fost organizată de către Federația Română de Triatlon și a avut loc în cadrul complexului Cheile Grădiștei.
Sportivii (juniori, seniori și age group) au avut de alergat 4,8km alergare + 20km ciclism + 2,1km alergare.
Alice Perjoiu, cea mai rapidă sportivă
În clasamentul general feminin, Alice Perjoiu a fost cea mai rapidă (01:08:52). Locul 2 a fost ocupat de către Veronica Ciuntu (01:13:37), iar locul 3 de către Diana Gal (01:15:30).
Campionatul Național de Duatlon a strâns la start nouă sportive.
Alte curse
Campionatul Național de Duatlon a avut curse și pentru:
- copii 9-10ani: 1,4km alergare + 4km ciclism + 0,7km alergare;
- copii 11,12,13 ani: 1,4km alergare + 6km ciclism +1,4km alergare
- cadeți, para: 2,7km alergare+10km ciclism + 1,4km alergare
Top 3 la copii 9-10 ani:
Masculin: 1. Teodor Petre, 2. Danny Fieru, 3. Simon Vulliet
Feminin: 1. Raluca Maria Rotaru, 2. Allegra Dantiș, 3. Bizera Ștefan
Top 3 la copii 11-13 ani:
Masculin: 1. David Ragea, 2. Darius Octav Teișanu, 3. David Jipescu
Feminin: 1. Bianca-Rusu Eremia, 2. Maria Amalia Singuran, 3. Nora Pap Kriszta
Top 3 la cadeți:
Masculin: 1. Carol Popa, 2. Cătălin Sviderski, 3. Mihai-Daniel Safca
Feminin: 1. Ariana Chiș, 2. Casia Maria Damian, 3. Illona Ana Ioan
Top 3 la juniori:
Masculin: 1. Erick Rogoz, 2. Albert Stratulat, 3. Dumitrel-Cosmin Safca
Feminin: 1. Alice Perjoiu, 2. Maria-Alexandra Coteanu, 3. Maria-Alexandra Sufaru
Rezultatele complete pot fi consultate aici.