Încep să devin susţinătorul unui discurs extrem. Ştiu că există multe voci care susţin că nu e constructiv, productiv, eficient şi mai ştiu eu ce, să ne împărţim în două tabere: noi, bicicliştii, şi ei, şoferii. Dar eu simt nevoia s-o fac, pentr ucă nu plecăm de pe poziţii egale, suntem trataţi diferit şi, în lumina acestei evidenţe de necontestat, nu văd de ce nu aş arăta cu degetul spre tabăra adversă.
Cred că peste 80% dintre şoferii bucureşteni sunt nişte mitocani, idioţi şi precari la creier. Încep să am tot mai puternic această convingere în urma experienţelor pe care le trăiesc, ca biciclist, în trafic.
Ştiu că există şoferi care sunt şi biciclişti. Ştiu că există şoferi de bun simţ, care sunt atenţi la biciclişti în trafic, care îi respectă şi îi tratează ca pe nişte participanţi la trafic. Excepţiile între în cei 20% şi mi se pare că sunt extrem de generos când ofer acest procent.
Să dau şi un exemplu. Astăzi, în drum spre serviciu, am avut parte de un moment conflictual.
Eram la stop, pe lângă halele Obor, unde acum se construieşte ceea ce va fi piaţa agroalimentară. Urma să fac stânga, înspre intersecţia Obor, de unde intenţionam să fac dreapta, înspre Ştefan cel Mare.
S-a pus verde, am făcut stânga. Există trei benzi acolo: cea de lângă trotuar, pentru înainte şi la dreapta, şi încă alte două, pentru mers înainte. M-am încadrat pe cea din mijloc, pentru a nu-i incomoda pe cei care vroiau să facă dreapta. (Vezi schema)
Mă claxonează dobitocul. Mă întorc şi îl întreb de ce claxonează. Îmi strigă obraznic că trebuie să circul pe trotuar. Eu îi spun că ar trebui să-şi vadă de banda lui, de făcut la dreapta, că eu nu aveam cum să-l încurc din moment ce circulam pe banda de înainte.
A început să înjure. Am început şi eu să înjur. L-am întrebat nerăbdător: “vrei să cobori din maşină?”. A încuviinţat doar la nivel declarativ, căci probabil că îl incomoda burta. M-a ameninţat că scoate spray-ul, că-mi arată el mie. L-am înjurat din nou, cu sete. Tare mi-aş fi dorit să iasă din maşină…
Ieri sau alaltăieri, nu mai ştiu, scriam într-un comentariu, aici, pe blog, că trebuie să fim ponderaţi, să nu înjurăm, să ne vedem de treaba noastră, să stăm departe de conflicte.
Este al nu ştiu câtelea incident în care sunt agresat verbal de un şofer, care are impresia că dacă se află într-o maşină are dreptate, care uită, sau poate că nu ştie deloc, că claxonatul este interzis în oraş. Mă apucă o scârbă imensă.
