Alex Diaconu - triatlon Belis 2017
Sursa foto

Alex Diaconu are planuri ambiţioase pentru sezonl 2018, vrea să doboare recordul naţional la un concurs de triatlon pe distanţă lungă (distanţe Ironman), care este deţinut în prezent de către Răzvan Staicu, cu timpul de 09:11:00, obţinut în septembrie 2017 cadrul Austria Triathlon Podersdorf. Vechiul record  era deţinut din 2015 de către Mihai Baractaru, cu 09:15:03, rezultat înregistrat la Ironman Austria. De fapt, Baractaru deţinea recordul încă din 2008, când a scos 10h09m la Nagyatad, Ungaria. De atunci şi până la performanţa lui Răzvan Staicu şi-a îmbunătăţit an de an performanţa.

“2016 a început promiţător pentru mine, dar pe la jumatatea anului a trebuit să prioritizez lucrurile, cu sesiunea de vară, licenţa la facultate şi renovarea casei, care m-au scos din formă.

În prima jumătate  a anului 2017 m-am luptat cu cele 11 kilogramele în plus. Am avut şi câteva accidentări din cauza greutăţii. Din fericire, pe finalul verii am ajuns să fiu competitiv, formă pe care am reuşit să o păstrez şi în decembrie.

Strategia a fost să am un an de sacrificiu, care să mă ajute să clădesc un mediu sustenabil pe viitor şi o fundaţie solidă pentru 2018.

Sezonul competiţional începe pentru mine în data de 2 februarie, cu Ironman 70.3 Dubai. Este pentru prima dată când concurez în februarie şi nu ştiu exact ce aşteptări să am, dar sunt bucuros că încep anul în forţă.

Obiectivul principal pentru 2018 este recordul naţional pe distanţă Ironman, care să vină la pachet cu o cursă sub nouă ore”, a declarat Alex Diaconu pentru Biciclistul.ro.

Diaconu îşi propusese terminarea unui concurs Ironman sub nouă ore şi în 2017.

Pentru că a preferat mereu distanţele lungi, Alex Diaconu şi-a trecut în calendarul competiţional câteva competiţii pregătitoare de alergare, de 10 şi 21 km. La nivel internaţional, vrea să bifeze două curse de Half Ironman şi două curse Ironman (Veneţia şi Podersdorf).

“Încep anul cu o formă foarte bună la alergare, cea mai bună pe care am avut-o până acum, cu un psihic puternic. Înotul l-am avut mereu bun şi nu trebuie să îmi fac griji prea mari pentru această probă, iar asta îmi oferă îndeajuns de mult timp pentru a acorda ciclismului cele 12-15 ore cuvenite pe săptămână”, a spus Alex Diaconu.

Cel mai bun rezultat înregistrat de Alex Diaconu în 2017 a fost locul 1 la concursul de triatlon Beliş, când a învins sportivi precum Alex Toma, Răzvan Ene sau Beres Hunor. Un alt rezultat de care este mândru este locul 5 la proba de semimaraton din cadrul Bucharest Marathon, în octombrie 2017.

“Am participat la proba de semimaraton după ce avusesem o săptămână grea, cu un antrenament de cinci ore pe bicicletă chiar cu o zi înainte, dar şi participarea la o nuntă, până noaptea târziu. A doua zi m-am trezit cu greu, după doar trei ore dormite şi am plecat către linia de start. Însă, în concurs m-am lăsat dus de val şi am tras de mine cât am putut. Spre surprinderea mea, am trecut linia de finish după 1h16min59sec, locul cinci la fotofinish”, a spus Alex Diaconu.

Alex Diaconu se antrenează până la 30 de ore pe săptămână, cu până la opt ore de înot, 15 ore de bicicletă și 7-8 ore de alergare.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.