Eram dator cu ultima parte a interviului pe care i l-am luat lui tata. A fost un interviu în care am vorbit despre biciclete şi despre pasiunea pe care a avut-o pentru ele când era tânăr.
(Episoadele anterioare: partea I, partea a II-a)
A fost un interviu frumos, cald, natural, din care am aflat lucruri pe care le-am auzit şi eu pentru prima oară. O să păstrez aceste imagini la inimă.
Termin acest post cu cea mai frumoasă amintire a lui tata în ceea ce priveşte bicicleta: ploaia. Atât de simplu. La vita e bella.
Felicitari!
Un pic naspa replica aceea a ta, cu "virsta respectabila", insa in rest felicitari din toata inima, ai facut un lucru minunat! Din povestirile lui am retrait un pic inceputurile mele cu bicicleta; si eu cred ca facut mult mai mult de 20.000 de km pe bicicleta, tatal tau, daca eu am facut pina prin studentie mai mult de 4000 de km pedalind duminicile, si serile, iti dai seama ca tatal tau sigur a depasit 20.000…
Ai scris, cu suflet, un articol de suflet!
Eu am inceput cu un Diamant, apoi cu o Moewe, erau bicicletele alor mei, apoi am avut un Pegas (din prima serie, cel fara ranforsare la cadru in spate, fapt pentru care s-a si crapat), apoi un Sputnik, pe care l-am mesterit: i-am facut rost de 6 viteze, si aveam foaia mare de 53 si pinionul cel mai mic de 11… si totusi nu reuseam sa urc nici macar 1 cm cu ea pe panta velodromului Dinamo, in al carui gard descoperisem o spartura – ce aventuri traiam, pe vremea aia… treceau cursierele cu baieuri pe linga mine de n-aveam aer, eram stupefiat si nu intelegeam cum eu nu reuseam sa merg mai repede cu ea. Recordul din studentie a fost Bucuresti – Snagov – Bucuresti in 5 ore, sunt vreo 90 de km. Naspa rau…!!!
Sa fim sanatosi cu totii, si felicitari si tie si, mai ales, tatalui tau!
Mihai, un prieten al biciletei
P.S. Aseara m-am intors de la Ogrezeni, e linga Bolintin / Ciorogirla. Am facut din Bucuresti, dus-intors, 78 de km intr-un total de 5 ore, cu 15 kg de bagaj din care 5 in spate, in rucsac. Si adaug ca n-am mai pedalat de prin studentie… asa ca zic ca e onorabil… mai ales ca nu mai am cursiera, ci un mountain bike greu ca un… munte!