Andreea Călugăru este a treia româncă ce reușește calificarea la Campionatul Mondial de Ironman 70.3, după Ioana Molnar (2015, 2019) și Gerda Maria (2018), performanță pe care a obținut-o la Ironman 70.3 Dubai, unde s-a clasat pe locul 7 la categoria de vârstă 30-34 ani (detalii rezultate).
Cu timpul general obținut anul acesta la Dubai (04:59:29), Andreea s-ar fi clasat în 2018 între primele patru clasate.
Cât de grea este calificarea la Mondiale?
Greu. De fapt, mai mult decât greu.
În fiecare an sunt în jur de 110 competiții Ironman ce oferă sloturi de participare la Mondiale, însă un număr foarte mic – în jur de 140.000 de amatori și amatoare se luptă anual pentru 3.000 de locuri, distribuite după categorii de vârstă.
Cu cât sunt mai mulți sportivi într-o categorie de vârstă, cu atât crește numărul de sloturi acordate pentru finală și, din păcate, sistemul avantajează în mod special bărbații de vârstă medie.
„Calificarea la Mondial e aproape o misiune imposibilă”, a spus Andreea, ”căci mereu fine măcar o fată amatoare care e de fapt profesionistă. De exemplu, tipa care a luat singurul slot la Ironman Italia, anul trecut, la categoria mea, ar fi terminat pe locul 6 la PRO”.
”Este un cerc vicios, care demotivează. Pentru că suntem mai puține avem mai puține calificări. […] Nu pot să spun cât este de frustrant să muncești din greu și să simți că nu ai absolut nicio șansă să îți îndeplinești visul. Nu pot să vă spun de câte ori am vrut să mă las de acest sport, care îmi cere atât de mult și îmi dă atât de puțin”, a scris Andreea într-o postare pe contul său de Facebook.
”Norocul” Andreei s-a numit ”Woman for Tri”, un program derulat de către Fundația Ironman, care și-a propus să încurajeze participarea femeilor la concursurile de triatlon și să lupte pentru creșterea locurilor de calificare. Prin intermediul Fundației Ironman au fost adăugate un număr de 500 de locuri suplimentare pentru Mondialul de Half, Ironman Nisa, care au fost distribuite la nivelul a 20 de curse Ironman (detalii aici).
Norocul și l-a făcut singură, evident, doar că prin intermediul Fundației Ironman au fost acordate mai multe sloturi de participare la categoria sa de vârstă, iar asta i-a mărit șansele de a prinde un loc de calificare chiar și de pe poziția a șaptea în clasament.
Cum s-a apucat Andreea Călugăru de triatlon
În urmă cu șapte ani, în iarna anului 2012, Andreea Călugăru a decis că vrea să se apuce de triatlon ”la modul foarte serios”, cu toate că nu știa să înoate sau să meargă pe bicicletă. A luat această decizie într-o vacanță, într-un moment de revelație și dorință de a-și schimba obiceiurile pe termen lung.
Andreea mai făcuse sport, în copilărie, când a practicat atletismul, însă în adolescență a abandonat mișcarea complet. Prin 2011, în iulie, a început să alerge, din dorința de a mai atenua efectele stresului de la birou. Încet, încet, sportul a devenit al doilea job, care i-a stârnit pasiunea și ambiția, un ”job” care a făcut-o să fie mai organizată și să-și impună obiective.
Prin 2014, Andreea spunea că va atinge ”supremația” atunci când va termina o cursă de Ironman (3,8 km înot, 180 km ciclism și 42 km alergare). A atins această supremație în toamna anului 2014, când a trecut linia de finish de la Ironman Mallorca și a izbucnit într-un plâns incontrolabil, de emoție, de fericire, de oboseală. Au fost aproape 15 ore de agonie, dar gheața fusese spartă.
Timp final 14:56:20, locul 1910. ”Acesta este doar începutul”, spunea atunci Andreea.
Calificarea la Mondialele de Ironman 70.3, surpriză sau plan?
”Este o calificare 100% dorită și 200% muncită ”, a declarat Andreea pentru Biciclistul.ro.
”Îmi planificasem o calificare la Mondialul Ironman 70.3 încă din 2017, dar uneori viața râde când îți vede planurile făcute meticulos pe hârtie. În 2017 m-am accidentat serios și au urmat luni întregi de recuperare”.
În august 2017, după ce a participat la Ironman Hamburg (10h20min), Andreea s-a ales cu o fasciită plantară. ”Este o accidentare nesuferită, pentru că te doare talpa non-stop. Nu uiți niciodată despre asta, pentru că te doare și când mergi, și când stai în pat, dar mai ales când alergi”.
Totuși, Andreea a strâns din dinți și a participat la Ironman Italia (11h22min – locul 10 categorie), în septembrie, fără să fi scăpat de această accidentare. În momentul în care s-a înscris la Ironman 70.3 Dubai, unde a reușit calificarea la Mondiale, era ”încă pe tușă”, dar părea a fi pe drumul cel bun al recuperării, așa că a riscat o înscriere, care se putea solda cu neparticipare și, în cele din urmă, cu niște bani pierduți.
”A fost dificil să mă antrenez iarna la volumele și intensitățile din sezon. Sincer, a fost mai greu decât mă așteptam și nu aș mai face asta a doua oară”, spune Andreea.
Ca să vă faceți cât de cât o idee despre cât a avut de muncit pentru a fi în formă optimă la Ironman 70.3 vă zic câteva cifre:
- trei luni de antrenamente
- 13 ore pe săptămână, în medie
- cea mai grea săptămână, 21 de ore, ”făcute exclusiv între patru pereți”.
Andreea a trecut prin momente grele, a acumulat oboseală și s-a confruntat cu proprii demoni.
”Au fost câteva săptămâni dificile, mai ales în prerajma sărbătorilor de iarnă, când toată lumea petrecea, mânca și dormea. Am mers la ai mei, în Bacău, și am luat bicicleta și hometrainerul după mine. În ajun de Crăciun am pedalat două ore pe bicicletă, lângă brad”, spune Andreea.
”Nu mai vorbesc despre alimentație, a fost o luptă monumentală ca să încap cât de cât în ianuarie în costumul de triatlon, perioadă în care am mereu câteva kilograme în plus”.
Neprevăzutul de la Ironman 70.3 Dubai
Planificarea este esențială în orice activitate, dar triatlonul este un sport unde nu ai control 100% și dacă ai ghinion îți poți distruge o cursă chiar și din cauza unui aspect minor. N-a fost cazul Andreei la Ironman 70.3 Dubai, dar glonțul i-a zburat pe la ureche.
”Dacă e să mă iau după ce îmi spuneau colegii de călătorie, se pare că eram foarte stresată în zilele dinaintea cursei. În dimineața cursei însă eram zen, totul părea că merge de minune, până în momentul în care am ajuns în tranziție, pentru ultimele verificări, și am aflat că nu îmi funcționează powermeter-ul”, spune Andreea.
Powermeter-ul este un dispozitiv care măsoară puterea, cadența și dinamica dezvoltate în timpul pedalării. Foarte mulți sportivi, mai ales cei din categoria PRO, folosesc powermeter-ele pentru a-și monitoriza performanțele și pentru a-și ajusta felul în care se antrenează.
”Din acel moment s-a prăbușit cerul pe mine, pentru că întreaga mea strategia se baza pe power-ul de la bicicletă. De supărare și stres mi s-a făcut rău la stomac și am concurat toată cursa cu probleme digestive destul de urâte”, a spus Andreea.
Cum a trăit probele la Ironman 70.3 Dubai
Înotul
”A fost o probă normală la înot, adică full contact :), dar sunt deja de mult timp în sportul ăsta, așa că nu mă mai surprind pumnii. Am sperat la un timp de 36 de minute, într-un final au ieșit 37 de minute, probabil din cauza curenților. Sau, poate am fost leneșă, nu știu sigur. ”
Proba de ciclism
”Matematică pură – am calculat ce putere îmi trebuie ca să iasă timpul dorit. Nu a mers powermeter-ul prea bine, așa că planul meu epic s-a cam năruit. Cred că aș fi putut câștiga câteva minute la bicicletă dacă aș fi avut cifrele la dispoziție, dar…nu vom ști niciodată. Vreau să menționez însă că viteza aia fantastică (36km/h) nu mi se datorează doar mie, ci și vântului. Ziua aia a fost ziua perfectă: a bătut vântl din spate pe urcare și din față pe coborâre, de vis!”.
Alergarea
”Am învățat, în timp, să ignor semnalele corpului în primii kilometri, când pare că fiecare celulă se reasamblează dureros pe verticală, așa că nu îmi amintesc mare lucru de la alergare. Știu că era cald, dar traseul era chiar spectaculos, pe malul mării.
Mai țin minte că pe la kilometrul 2 Alex mi-a strigat că sunt pe 11 și că pe moment m-am dezumflat. Însă apoi mi-am amintit că nu e totul gata decât la linia de finish, așa că m-am pus pe treabă”.
Nutriția
”Mi s-a făcut rău de la stomac în tranziție, înainte de cursă, în timp ce mă întrebam de ce nu merge powermeter-ul. Am mâncat ce s-a mai putut. La biclă am băut doar 800 ml de izotonic și am mâncat două geluri. La alergare am mâncat un gel și am băut probabil 300 ml de Cola. Am băut și multă apă de mare la înot, se pune?”
Cât costă participarea la Mondial
Andreea va merge la Nisa împreună cu soțul ei, Cătălin, omul ei de fier și sprijin în toate. Înscrierea la concurs a costat-o 450 de dolari.
”Sper că vom fi mia mulți români acolo :). Eu și Ioana (n.r. Molnar) ne-am strâns în brațe atunci când am coborât de pe scena, la ceremonia de decernare a locurilor, fiecare ținând în mână ”hârtiile” pentru Nisa. Mă bucur nespus că ne-am calificat împreună la Mondiale și abia aștept să ne antrenăm împreună pe cățărările de la Seciu, căci la Nisa ne așteaptă o cățărare monstru!”.
Traseul de bicicletă de la Ironman Nisa are o lungime de 91,64 km, iar diferența de nivel este de 1.227 metri. Altitudinea maximă va fi la 1.022 metri, va exista și coborâre, de 1.228 metri. Detalii aici.
Ironman sau Ironman 70.3?
Am întrebat-o pe Andreea ce preferă, până la urmă, Ironman sau Ironman 70.3? Știam că distanța de Ironman este cea pentru care a muncit cu îndârjire de-a lungul timpului și uite totuși că a obținut o calificare la Mondialul de Ironman 70.3.
”Ironman este cursa mea de suflet. Este o distanță care îți cere totul, iar la final te fericește complet. Pare totuși că nu e distanța mea și că ar trebui să mă țin de Half-uri, dar nu mă lasă inima să renunț la Ironman până nu se întâmplă și Kona”.
Visul suprem, Kona
Ironman Kona este finala finalelor în Ironman, Campionatul Mondial pentru această distanță, locul unde s-au născut atâtea legende.
”Calificarea la Mondialul de Half este doar un pas care îmi demonstrează că sunt pe drumul cel bun, dar tot ce am făcut în sport în ultimii șase ani a fost pentru o viitoare participare la Kona”, spune Andreea.
Nicio sportivă din România nu s-a calificat până acum la Kona, au reușit-o doar băieții – Mihai Baractaru (2015, 2016, 2017), Andrei Dudu (2018) și Mihai Vigariu (2018).
”Mai am un vis, și mai mare, dar și mai imposibil. Vreau cu fiecare celulă disponibilă să mearg la Mondialele de Full Ironman, la KONA, această Mecca a triatlonului.
Voi continua să mă lupt […] cu fetele alea care fac 9 ore și jumătate pe un Ironman. Nu am nici cea mai vagă idee cum aș putea să îmi îndeplinesc visul, dar dacă nu e ceva ilegal, imoral sau ceva ce contravine legilor fizicii, atunci nu există imposibil. Sau, cel puțin, așa sper”