Andrei Ciocan - triatlon buftea
Foto: Triatlon Buftea

Lui Andrei Ciocan ar trebui să i se spună Andrei Neaccidentatul, pentru că a reuşit o performanţă pe care puţini sportivi amatori o reuşesc: nu s-a accidentat niciodată. Cum? Da, niciodată.

”Majoritatea sportivilor amatori nu au răbdarea de a construi fundația, ci vor rezultate rapide. Eu îmi doresc constanță, vreau să practic triatlonul până la pensie, ba chiar și după!”, a spus Andrei într-un interviu acordat blogului Seven Sport Club, cu care se antrenează încă din ianuarie 2014.

Cu o astfel de filosofie rezultatele vin mai greu, dar atunci când vin sunt susţinute de o formă sportivă excelentă şi obţinute fără un chin fizic care poate genera accidentare. 2017 a însemnat pentru Andrei Ciocan locul 2 la categoria de vârstă în cadrul ambelor circuite de triatlon șosea.

Ah, şi pe lângă faptul că nu s-a accidentat vreodată, Andrei a şi slăbit 36 de kilograme

Ce planuri are pentru 2018

“Mi-am conturat un calendar de concursuri pentru 2018, care începe cu un maraton în martie şi o cursă de 100 km de alergare în aprilie”, a declarat Andrei Ciocan pentru Biciclistul.ro.

“Este o provocare pentru mine, sper să îmi iasă. Nu am alergat până acum mai mult decât distanţa clasică de maraton”.

Obiective pentru 2018

“Principalul meu obiectiv pentru anul acesta este să nu mă accidentez şi să încerc să cobor sub 4:40 pe distanţa Half Ironman la Mamai sau în Turcia”, spune Andrei.

El va începe sezonul de triatlon cu proba de Half Ironman de la Oradea, iar apoi va continua cu restul concursurilor locale de şosea.

“Voi merge la Beliş pe distanţa Half Ironman, dar voi rata Transfierul, unde am de luat o revanşă, care va fi probabil anul viitor. Voi participa la TriChallenge Hero, la Mamaia, şi mă bate gândul să mă înscriu la Gloria Ironman Turcia.”

Andrei vrea să participe în noiembrie la Olympusman, în Cipru, care “este un concurs bestial” şi pe care îl recomandă cu căldură.

Unde consideră că trebuie să mai lucreze

Andrei s-a simţit anul trecut cel mai confortabil la probele de ciclism, iar înotul i-a dat cele mai mari bătăi de cap.

“Cred totuşi că am progresat destul de mult şi la înot, pe care încerc în continuare să-l îmbunătăţesc, la fel ca şi proba de ciclism”.

Ce l-a marcat în 2017

Anul trecut, a fost foarte aproape de abandon la Transfier.

“Transfierul m-a marcat puternic. Nu am avut picioarele cu mine! Anul acesta voi încerca să pun mai multă căţărare pe bicicletă”.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds