Se spune că Prima Evadare este un concurs prietenos de ciclism cross country, o versiune uşoară, fără diferenţe de nivel, pe care-l poate face oricine, chiar şi fără o pregătire deosebită. Este adevărat, la modul general, dar pentru mine nu mai este de mult timp un concurs uşor, nici prietenos, ci o luptă de care pe care. Nu te mai cunosc, nu eşti prietenul meu, cât timp suntem pe traseu eşti duşmanul meu şi trebuie să te depăşesc.

Prima Evadare este Sparta! Nu mă menajez, dau totul din prima şi am 55 km la dispoziţie să demonstrez că sunt mai bun decât tine, mai puternic, mai rezistent, mai tare psihic. Am căzut? Mă ridic imediat şi mă avânt şi mai abitir în urmărirea ta! M-ai depăşit pe urcare? Te ajung din urmă pe plat, mă ţin de roata ta şi nu te las până când nu mă vezi tu din spate.

Cu starea asta de spirit am luat startul duminică la Prima Evadare 2015, cel mai mare concurs mtb din România şi din Estul Europei, a cărui linie de finiş a fost trecută de nu mai puţin de 2.293 de concurenţi. Au fost înscrişi 3.075 de biciclişti şi 2.633 au luat startul.

Spre deosebire de edţiile precedente, nu m-a încercat nicio emoţie, ci doar dorinţa intensă de a mă clasa mai bine ca anul trecut, de a ieşi cât mai în faţă. De data asta am avut noroc: n-am făcut pană, nu mi s-a desfăcut niciun şurub, nu mi-a mai căzut nimic de la bicicletă, n-am avut crampe, n-am obosit, toţi sorţii au fost de partea mea.

Cu toate că nu m-am menajat şi am apăsat pedala de acceleraţie până la maximum, aş fi vrut să pot mai mult de atât şi sunt absolut convins că e loc de îmbunătăţiri. M-am clasat pe  locul 201 din 2.194 la general şi locul 73 din 974 la categoria de vârstă 30-39 de ani, masculin.

Luptă aprigă încă de la start

Startul s-a dat tot de la Academia de Poliţie din Băneasa, iar primii kilometri au fost pe şosea, pentru ca plutonul să se rarefieze. Eu am plecat din sectorul în care se aflau cicliştii cu numerele între 200 şi 300. Am aşteptat 7 secunde până când m-am pus în mişcare, iar Marius Petrache, cel care a câştigat anul acesta, luase deja un avans serios. Aveam în faţa mea în jur de 300 de biciclişti, care au plecat tare, la fel ca şi mine, dar am reuşit să mă strecor printre mulţi dintre ei în primii 4 km, pe şosea.

Aici am şi înregistrat viteza maximă în acest concurs, 48.3 km/h. Destul de bine, nu? L-am auzit pe Răzvan Jugănaru, ciclist profesionst, care s-a clasat anul acesta pe locul 3, spunând că a avut o viteză maximă de 49 km/h.

O viteză periculoasă, mai ales că depăşirile se făceau haotic, prin toate părţile. Nu aveai timp să te asiguri prea mult, nici să comunici ceva. Aproape de intrarea în pădure, când încă mai eram pe şosea, chiar în faţa mea a căzut un biciclist, a cărui roată din spate a fost atinsă de bicicleta altui concurent. L-am văzut cum face neputncios stânga-dreapta din ghidon de câteva ori, după care a căzut violent, aruncat în gardul de pe margine.

Cel mai greu a fost pe noroi

Am concurat pe o bicicletă MTB 29er Felt Nine 80, care m-a ajutat foarte mult la drum întins, acolo unde se putea accelera, unde se puteau face depăşiri. Mi-a fost foarte greu însă s-o stăpânesc prin pădure, prin noroaie, în porţiunile tehnice. Acolo am căzut de cel puţin 10 ori, de vreo două ori cu icnete şi urlete, rostogolit peste cap. Dar m-am ridicat de fiecare dată şi mai îndârjit şi am continuat cursa.

Nu ştiu când am ajuns la km 27, dar ştiu prin ce am trecut de-aici încolo. Am avut parte de noroi de toate tipurile, moale, apos, încleiat, mâl cu miros de rahat de vaci, bălţi uriaşe, unde puteai lejer să încropeşti mici crescătorii de peşte, poteci fără aderenţă, pline de crengi umede. Mi-a fost foarte greu pe mâzgă. Pedalam cu forţă, iar roţile îmi derapau şi o luam în toate direcţiile, ca o muscă beată. Acolo mi-am consumat o mare parte din energie. De multe ori, exasperat de faptul că nu pot pedala pe mocirloacă, am coborât şi am făcut push bike, alergare prin băltoace, să-mi curăţ roţile. Am întrecut vreo cinci concurenţi în alergare, care se încăpăţânau să creadă că sunt mai eficienţi pe bicicletă.

Toată cursa am mers pe foaia mare şi am schimbat vitezele doar din pinioane, atunci când am avut nevoie pe puţinele urcări din traseu.

Hidratare şi energie

Am avut la mine două bidoane cu Isostar şi cinci geluri. Am consumat un singur bidon, de 700 ml şi trei geluri. Mi-a fost suficient. La km 30 am simţit un val de energie şi eram ferm convins că sunt invincibil şi în zona aia am depăşit mulţi concurenţi, cărora li se cam terminase benzina.

Locul 201

Majoritatea cunoscuţilor au fost impresionaţi de locul 201, pe care l-am scos la Prima Evadare. Eu nu sunt mulţumit. Vreau mai bine. Îmi pare rău că n-am avut traseu uscat, sunt sigur că aş fi reuşit o clasare cu cel puţin 50 de locuri mai bună. Visul meu este să ies în primii 100, să primesc tricoul galben cu top 100, dar mai am de aşteptat. Cine ştie, poate în 2016 voi reuşi.

Cred că anul acesta am avut cea mai bună formă fizică din istoria participărilor mele la Prima Evadare şi îmi aduc aminte cu nostalgie de prima mea participare, când am concurat pe o bicicletă de oraş, cu cauciucuri slick, pe o zi ploioasă şi abundentă în noroi. Bicicleta avea, în mod normal spre 20 kg, iar în ziua aceea s-a îngrăşat inadmisibil. Am terminat acea cursă epuizat şi mi-am jurat, ca şi Ioana, că n-o să mai particip la Prima Evadare niciodată.

Mulţumesc pentru fotografii: Radu Cristi (fotonebunia.com), 2eyes.ro, FreeRider.ro şi PrimaEvadare.ro.