Azi începe Turul Ciclist al Sibiului, care va fi transmis începând cu ora 19.00 de către Digi Sport 1. Dacă nu puteţi urmări live, va fi transmis în reluare începând cu ora 06 dimineaţa.
Turul Ciclist al Sibiului, care va avea loc în perioada 1-5 iulie, este, conform calendarului publicat în fiecare an de Uniunea Ciclistă Internațională, în top 6 al curselor cicliste din Europa Centrală și de Est.
Am văzut că în competiţie sunt înscrise 17 echipe, cu o participare numeroasă din afara ţării, în mod special din partea Italiei, care este reprezentată cu cinci echipe, şi a Germaniei, care a adus trei echipe.
În Turul Ciclist al Sibiului va participa şi proaspătul campion naţional la contratimp şi ciclism fond, Serghei Ţetcov, dar şi Eduard Grosu, cel mai în formă ciclist român al momentului.
Turul Ciclist al Sibiului are un traseu total de 677,7 kilometri, va avea etape cu profil foarte divers, atât pentru sprinteri (etapele I și IV), cât și pentru cățărători (etapele II, III). Toate etapele au startul în Piața Mare, ceea ce face cursa foarte accesibilă publicului. De altfel, tot aici va fi și finișul ultimei etape.
Competiţia, care a ajuns în al cincilea an, aduce o serie de premiere: pentru prima dată o etapă a competiției depășește granița celor 200 de kilometri, iar numărul de puncte UCI alocate turului s-a mărit la 732, în vreme ce premiile în bani au crescut la 33.800 euro.
Echipele din Turul Ciclist al Sibiului

















Am luat fotografiile de pe pagina de Facebook a Turului Ciclist al Sibiului. Le-am mai cropuit şi m-am chinuit 100 de ani să aflu care cine este, pentru că cine a urcat pozele acolo a presupus că toţi suntem nişte cunoscători fini ai echipelor participante.