Bogdan Zurbagiu traverseaza lacul Belis

Bogdan Zurbagiu a traversat înot lacul Beliș (14 km), fără costum de neopren, în cadrul Lake’s Seven, un eveniment organizat de către clubul Sport4You în data de 13 iulie.

Lake’s Seven este un proiect în premieră în România, ce presupune traversarea înot a celor mai lungi șapte lacuri de la noi. Practic, este versiunea românească a Ocean’s Seven.

E vorba de lacurile Drăgan, Beliș, Izvorul Muntelui, Colibița, Vidrarul, Stânca Costești și lacul de pe Dunăre Porțile de Fier I.

Intenția lui Bogdan Zurbagiu era de a face o dublă traversare a lacului Beliș, adică în jur de 28 km.

A trebuit să ies din apă la Smida, ca să respect standardele, pentru a marca și dovedi finalizarea primei traversări.

Când am ieșit din apă, însă, mi-am reamintit că suntem într-o zonă de munte și a fost foarte greu să mă mai reîncălzesc apoi”, a declarat pentru Biciclistul.ro Bogdan Zurbagiu.

Am avut o problemă că au scăzut temperaturile brusc, cu mai bine de 10 grade, comparativ cu anii anteriori. Pe timpul nopții erau 6 grade, iar ziua temperatura exterioară nu depășea 14 grade.

În absența soarelui, cu o parte din traseu pe ploaie, este foarte greu pentru organism să se mențină cald”.

Altfel, traversarea a decurs conform planului inițial, a spus Bogdan Zurbagiu. I-a luat aproximativ 4 ore și jumătate.

Am înotat de la baraj către coadă, la vărsarea Someșului Cald. Sigur, o întoarcere mi-ar fi fost mai ușoară, ajutat de curent, dar am un motiv să mă întorc și să termin proiectul de dublă traversare”, a spus Bogdan Zurbagiu.

Pentru cei care nu știu, Bogdan este primul român care a traversat înot Canalul Rottnest, situat în zona orașului Perth, din Australia, între plaja Cottesloe și insula Rottnest, aflata la 20 kilometri în largul Oceanului Indian. Distanța pe care a înotat-o este de 19,7 km. 

În Australia, pe lângă ape cu curenți puternici, nici rechinii nu au lipsit din peisaj, echipajul care a supervizat traversarea canalului a găsit unul chiar sub barca unui înotător.

Anterior acestei provocări, Bogdan a avut o cursă de înot de 27 km în lacul Orta din Italia.

Bogdan a înotat la Beliș o distanță de aproximativ 16 km, potrivit Garmin si Strava.

Am solicitat organizatorilor să mă ajute să efectuez înotul într-un fel care să permită documentarea conform standardelor Marathon Swimmers Federation (MSF). Le consider un reper în standardele de înot neasistat în ape deschise”, a spus Bogdan.

Bogdan a avut acces la doi voluntari care au supravegheat întreagă sesiune de înot. Primul a fost Marius Șutea, care a avut rolul de echipaj de suport pe kayak și care a vegheat la siguranța înotătorului și l-a sprijinit din punct de vedere al nutriției și hidratării. Al doilea a fost Alexandru Achim, care a fost observator, a supravegheat înotul și a evidențiat evenimentele notabile, a efectuat poze, video, a notat poziția GPS, condiția înotătorului și a mediului, precum temperatura apei, aerului sau direcția vântului.

Ce înseamnă faptul că traversarea lui Bogdan va fi omologată?

Pentru pasionații de înot în ape deschise va fi primul înot documentat din România, conform standardelor MSF”, spune Bogdan.

Traseul parcurs de mine va fi recunoscut și identificat într-o bază de date cu evidențe mai vechi de 100 de ani. Orice pasionat de înot în ape deschise va putea relua respectivul traseu, pentru a stabili noi recorduri”.

De asemenea, dacă isprava lui Bogdan va fi admisă și recunoscută, se va afla pe lista restrânsă de noi înoturi documentate și considerate ca activitate de pionierat.

Planuri de viitor

Bogdan așteaptă confirmarea pentru o sesiune de înot în Olanda, într-un lac parte din Marea Nordului, unde va avea de înotat 22 km. Competiția la care va participa face parte din campionatul național olandez de înot în ape deschise.

Antrenamentele lui Bogdan

Bogdan se antrenează de patru, cinci ori pe săptămână. Uneori ajunge și la șase ședințe de antrenament, unde acoperă distanțe cuprinse între 3 și 6 km, în funcție de cum se simte și ce obiectiv are de îndeplinit.

Mă antrenez în lacul Buftea, unde apa s-a încălzit, dar și la bazinul Dinamo. Mă mai opresc și la bazinele World Class, unde apreciez curățenia și numărul centrelor, dar sufăr din cauza temperaturii apei prea crescute”, spune Bogdan.

  • Bogdan Zurbagiu are 33 de ani, este căsătorit, tată a doi copii. Este de profesie economist,  absolvent al Facultății de Cibernetică.
  • A practicat în copilărie înotul de  performanță, în cadrul clubului Dinamo, sub îndrumarea lui Carmen Bunaciu
  • A întrerupt înotul de performanță la 15 ani, dar în ultimii ani a participat la diverse evenimente sportive de anduranță, triatloane pe distanțe Half sau alergare montană. Maratonul de înot din Italia, Lago D’Orta, 27 km, este competiția la care a parcurs înot cea mai mare distanță din cariera sa de sportiv.
Rubrica sustinuta de TYR Romania

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds