Bratara luminoasa alergare

 

Eu alerg cel mai mult noaptea, iar parcul IOR (Titan), locul meu obişnuit de antrenament, este plin de biciclişti şi alergători, care vin din toate direcţiile. Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă accidentez pentru că nu eram văzut de către biciclişti vitezomani care, într-un mod inconştient, circulă şi fără lumini sau elemente reflectorizante.

Am ieşit de câteva ori cu o lanternă pentru bicicletă, dar mă enerva s-o tot ţin în mână, aşa că m-am îndreptat spre o soluţie mai convenabilă. M-am gândit iniţial să cumpăr o lanternă de pus pe cap, dar bine că nu m-am grăbit, pentru că am găsit la Decathlon această brăţară luminoasă, extrem de eficientă, care poate fi montată pe braţ sau pe picior, atunci când mergi cu bicicleta.

Generează o lumină verde reflectorizant, extrem de puternică, care te face vizibil(ă) de la mare distanţă şi nici nu orbeşte pe cel care vine de pe sensul opus.

Merge cu două baterii din alea rotunde pentru ceas, iar pe ambalaj scria că ţine vreo 70 de ore, deci să tot alergi pe timp de noapte.

Am testat-o aseară, când am făcut 30 km şi am fost foarte mulţumit de rezultat, lumea se dădea vizibil la o parte, din timp, iar cu bicicliştii n-am mai avut nicio problemă. Eu am cumpărat-o de la Decathlon Berceni, unde am plătit pentru ea 17 lei.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.